Everghetinos – Tema 1 (5) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosNimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire

9. A Sfântului Efrem [Sirul]

Ia aminte frate că pe nevoitori vrăjmașul îi luptă în felurite chipuri. Astfel dar, înainte de a fi săvârșită fărădelegea, o micșorează în ochii acestora foarte. și mai cu seamă pofta desfătării trupești într-atât de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încât aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pământ un pahar cu apă rece. Odată săvârșită, cel viclean înalţă tare fărădelegea în faţa celui ce a păcătuit, ridicând împotriva lui mii de valuri de gânduri, pentru ca, scufundând mintea fratelui, să-l târască pe acesta în adâncul deznădejdii.
Aceste uneltiri ale vrăjmașului știindu-le mai dinainte, iubite, ia aminte să nu fi înșelat de el și să păcătuiești. Dacă, însă, vei cădea în vreo greșeală, să nu stărui într-însa, deznădăjduind de a ta mântuire, ci ridică-te și întoarce-te către Domnul Dumnezeul tău și îţi va fi iertător. Căci îndurător și milostiv este Stăpânul nostru, îndelung-răbdător și mult milostiv, iar pe cei ce se pocăiesc cu adevărat nu îi leapădă, ci îi primește grabnic și cu bucurie.

Când îţi spune vrăjmașul: «Ești pierdut! Nu te mai poţi mântui!», tu să-i zici: «Eu am Dumnezeu milosârd și îndelung-răbdător și nu deznădăjduiesc de mântuirea mea. Cel care ne-a dat poruncă de șaptezeci de ori câte șapte a ierta aproapelui, cu mult mai vârtos El Însuși iartă păcatele celor ce cu tot sufletul se întorc către Dânsul». și astfel, cu harul lui Dumnezeu, se va îndepărta de la tine războiul.

10. A lui Avva Isaia

De te-ai lepădat de lume și te-ai dat lui Dumnezeu pentru a te pocăi, nu-ţi lăsa cugetul să te necăjească cu amintirea păcatelor de mai înainte, gândind că nu ţi se iartă. Nici să nu dispreţuiești poruncile Domnului, căci atunci nici păcatele de odinioară nu ţi le iartă.

Fii cu trezvie, frate, la duhul ce aduce omului întristare; căci multe sunt cursele lui, până când te face fără putere. Întristarea cea după Dumnezeu este bucurie, căci te vezi pe tine însuţi stând în voia lui Dumnezeu. În vreme ce gândul care îţi spune: «Unde poţi fugi? Pocăinţă nu ai!», este vrăjmaș [și luptă] până îl face pe om să lepede înfrânarea. Întristarea cea după Dumnezeu nu-l asuprește pe om, ci îi spune: «Nu te teme! Încearcă iarăși!»; căci știe că omul e lipsit de putere și îl întărește.

În faţa gândurilor care îţi vin, să ai inimă înţeleaptă și nu te vor mai apăsa; căci pe cel ce se teme de ele îl zdrobesc sub povara lor. Puterea celor care vor să dobândească virtuţile este aceasta: atunci când cad să nu-și piardă curajul, ci iarăși să fie cu băgare de seamă. Iar bunătatea lui Dumnezeu se vădește prin faptul că, în orice ceas s-ar întoarce omul de la păcatele lui, îl primește cu bucurie și nu-i socotește greșelile de mai înainte, așa cum e scris despre fiul risipitor. Acesta, după ce a lăsat hrana porcilor, adică voile sale cele trupești, s-a întors la Tatăl său cu smerenie; de aceea și Tatăl l-a primit și a poruncit îndată să-i fie dat veșmântul curăţiei și arvuna înfierii, pe care o dăruiește Sfântul Duh. Căci Stăpânul nostru este milostiv și vrea ca omul să se întoarcă, după cum a spus: Amin, amin zic vouă că bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește.

De vreme ce avem, fraţilor, asemenea milă și bogăţie a îndurărilor Sale, din toată inima să ne întoarcem către Acesta, iar El cu iubire de oameni ne va primi și ne va face părtași vieţii veșnice. Dar odată întors, veghează-ţi inima și nu te lenevi zicând: «Cum să pot eu, om păcătos, să păzesc toate virtuţile?» Căci nu cere aceasta [dintr-o dată] de la tine pocăinţa. Atunci când se întoarce omul la Dumnezeu, părăsindu-și păcatele, îndată pocăinţa îl naște din nou, îi dă, ca unui prunc, lapte din sfinţii ei sâni și îl crește asemenea unei maici iubitoare. Cât timp pruncul se află la pieptul mamei sale, aceasta îl păzește neîncetat de tot răul și, atunci când plânge, îndată îi dă sânul ei; apoi îl și pălmuiește ușor, după măsura puterii lui, înfricoșându-l, ca să primească laptele ei cu teamă și să nu aibă inima semeţită. Dacă plânge, se milostivește de el, căci este sânge din sângele ei; îl mângâie, îl sărută, îl îngrijește până când primește [iarăși] sânul ei.

De i se arată pruncului aur, argint, mărgăritare sau orice alt lucru de pe lume, se uită la ele, însă, aflându-se la pieptul maicii, toate le trece cu vederea pentru a se împărtăși de sânul ei. Tatăl nu-l mustră pentru că nu lucrează, sau nu merge la război cu dușmanii lui; știe, dar, că este mic și nu-i în putere; are picioare dar nu poate sta pe ele, mâini are, însă nu poate ţine armele. Sunt așadar îndelung-răbdători părinţii cu acesta până când se face mare.
Crescând puţin și devenind copil, de vrea să se lupte cu altul și acela îl trântește la pământ, tatăl nu se mânie pentru aceasta, știind că încă este copil. Când, însă, se face bărbat, osârdia îi va ieși la iveală dacă-i va dușmăni pe vrăjmașii tatălui său. și atunci tatăl îi încredinţează averea sa pentru că este fiul lui.

Dacă, însă, după atâta trudă cu care s-au ostenit părinţii pentru acesta, când crește se ticăloșește, îi urăște, nu-i pe potriva bunului lor neam, ci leagă prietenii cu vrăjmașii acestora, atunci încetează a-i mai fi milostivi și îl alungă din casa lor, dezmoștenindu-l.

Și noi, fraţilor, să ne îngrijim a rămâne sub acoperământul pocăinţei și să primim lapte de la sfinţii ei sâni, pentru ca aceasta să ne hrănească; și să ducem jugul ei care să ne deprindă cu înţelepciunea, până când ne vom naște din nou întru voia lui Dumnezeu, ajungând la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

pdf-logo

Αρέσει σε %d bloggers: