Everghetinos – Tema 5 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosTrebuie să avem pururi pomenirea morţii și a judecăţii ce va să fie; căci cei care nu cugetă și nu le așteaptă neîncetat pe acestea cad ușor pradă patimilor

5. A lui Avva Isaia

Trei sunt lucrurile pe care anevoie le agonisește omul și acestea păzesc toate virtuţile: tânguirea inimii, plângerea păcatelor și a avea pururi în faţa ochilor propria moarte. Căci cel care cugetă în fiecare zi și își zice: «[Numai] astăzi mai am de trăit în lume», unul ca acesta nicicând nu va păcătui înaintea lui Dumnezeu. Însă acela care se așteaptă să vieţuiască multă vreme se va încurca în multe păcate. Dumnezeu grijește să curăţească de păcat toată calea celui ce se pregătește să-I dea socoteală pentru toate faptele sale. Însă cel nepăsător, care își zice: «Lasă, să ajung eu mai întâi în clipa aceea», [unul ca acesta] se sălășluiește întru cele rele.

În fiecare zi, înainte de a făptui ceva, adu-ţi aminte unde ești și unde vei merge, când vei ieși din trup; și nu te trândăvi a griji de suflet nici măcar o zi. Ia aminte la tine însuţi, pomenind și având pururi înaintea ochilor moartea, osândele veșnice și pe cei ce se chinuiesc și suferă acolo; și socotește-te mai degrabă ca unul dintre aceia, decât ca unul dintre cei vii.

Vai nouă, că, deși avem a ne strămuta de aici, de pe pământul pe care locuim vremelnic, ne îngrijim îndelung de lucruri pământești și stricăcioase, cu toate că în ceasul de neocolit al plecării noastre nu ne este îngăduit a rămâne în stăpânirea vreunuia dintre acestea.

Vai nouă, că avem a da socoteală Judecătorului celui înfricoșător pentru toată fapta lucrată în viaţa pământească, pentru fiece cuvânt deșert, pentru fiecare cuget viclean sau gând necurat al sufletului și, ca niște nesocotiţi, în toată vremea vieţii, nu ne îngrijim deloc de sufletele noastre. De aceea ne așteaptă acolo focul cel nestins al gheenei și întunericul cel din afară, viermele cel neadormit, plângerea și scrâșnirea dinţilor și rușinea veșnică înaintea întregii zidiri, a celei de sus și a celei de jos.

Vai nouă, că nu putem suferi înţepăturile și mușcăturile puricilor, păduchilor, muștelor, ţânţarilor sau albinelor, însă nu ne grijim, nici nu vrem să fugim de balaurul cel gândit, care ne mușcă în fiecare zi, ne înghite ca printr-o sorbire și ne străpunge din toate părţile cu ţepușele veninoase ale morţii. Cum vom putea, oare, îndura caznele cele înfricoșătoare și nesfârșite?

6. Din Pateric

1. A zis Avva Evagrie: «Adu-ţi aminte totdeauna de Judecata veșnică, nu uita de ieșirea ta și sufletul tău nu va greși niciodată».

2. A zis un Bătrân: «Când stai în chilie, adună-ţi mintea și amintește-ţi de ziua morţii tale. Vezi omorârea trupului, gândește-te la durerea ce însoţește despărţirea sufletului și dispreţuiește deșertăciunea lumii acesteia. Adu-ţi aminte de caznele iadului; cugetă cum sunt, oare, sufletele acolo. În ce preaamară tăcere, sau în ce cumplit suspin, în cât de mare frică și cutremur, așteptând pururea durerea fără sfârșit și caznele de neîndurat care le sunt hărăzite.

O dată cu acestea, închipuie-ţi ziua Învierii și a înfăţișării dinaintea Di­vanului lui Hristos, Judecata aceea cumplită și înfricoșătoare, la care pe păcătoși îi va acoperi rușine veșnică, înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor Lui celor aleși, înaintea tuturor oamenilor [ce au vieţuit] de la începutul lumii și până la sfârșitul ei. Iar după rușine vor urma chinurile, nesfârșite și de neîndurat: focul nestins al gheenei, viermele neadormit, scrâșnirea dinţilor, întunericul cel din afară, tartarul și celelalte cazne fără de număr, care sunt gătite unora ca acestora.
Drepţii, însă, vor străluci mai mult decât lumina soarelui și vor împărăţi în veac împreună cu Hristos, împărtășindu-se cu El de slava cea negrăită, cântând și ei împreună cu cetele cerești cântare de biruinţă. Se vor desfăta neîncetat de pe­trecerea aceea fericită și de bunătăţile cerești, fără a se teme că se va curma în vreun chip, sau vor fi lipsiţi de încântarea și de bucuria aceea nespusă; căci de aco­lo, spune Scriptura, au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea. Ci vor avea veselie veșnică și praznic neîncetat, dobândind [pentru totdeauna], sigure și nepieritoare, bunătăţile cele mai presus de minte.

La acestea cugetă pururi! Pe acestea cercetează-le neîncetat! și sârguiește-te, atât cât îţi stă în putere, să fugi de cele dintâi, relele hărăzite păcătoșilor, și să do­bândești pe celelalte, bunătăţile gătite drepţilor. Dacă mintea se va îndeletnici cu toate acestea, vei scăpa și de gândurile rele».

3. A zis Avva Ilie: «De trei lucruri mă tem neîncetat: când sufletul mi se va despărţi de trup, când Îl voi întâlni pe Dumnezeu și când se va da pentru mine hotărârea [Judecăţii]».

4. A zis un Bătrân: «Dacă ar fi cu putinţă ca la a doua venire a lui Hristos, după învierea morţilor, sufletele oamenilor să iasă iarăși din trupuri, toată lumea ar muri de frică, de spaimă și de groază. Căci cum ar putea îndura cineva să vadă cerurile despicându-se și pe Dumnezeu descoperindu-se cu mânie și urgie, pe nenumăratele oștiri ale puterilor cerești coborând împreună cu Acesta și întreaga omenire adunată laolaltă? Gândind neîncetat la acestea, să vieţuim știind că ne vom înfăţișa înaintea unui asemenea Judecător și a unei judecăţi înfricoșătoare și că vom da socoteală pentru cele săvârșite».

5. Un frate râvnitor a venit din locuri străine și s-a așezat într-o mică chilie din Muntele Sinai. Când s-a sălășluit acolo, a găsit, chiar în prima zi, o bucată de lemn, pe care fratele care locuise odinioară în chilie scrijelise acestea: «Moise către Teodor. Sunt de faţă și dau mărturie». Luând bucata de lemn, și-o punea îna­intea ochilor în fiecare zi și, ca și când ar fi fost de faţă cel ce scrisese, îl întreba: «Oare unde ești omule, de zici ‘Sunt de faţă și dau mărturie’? Oare în ce lume sau în ce loc te găsești acum? Unde-i mâna care a scris acestea?» și așa făcea în fiecare zi, jeluindu-se și aducându-și aminte de moarte.
Lucrul mâinilor sale era scrierea cărţilor. Însă, după ce a luat de la fraţi hârtie și cereri pentru cărţi, a murit fără să fi scris nimic pentru nimeni. Doar atât a scris pe hârtia fiecăruia: «Iertaţi-mă, stăpânii și fraţii mei; căci am avut puţină treabă cu cineva și din pricina aceasta n-am apucat să vă scriu cărţile».

6. Un Bătrân a mers la unul dintre Părinţi, care ședea în Rait, și i-a spus: «Avva, atunci când îl trimit pentru vreo slujire pe fratele care stă cu mine, mă necăjesc, mai ales dacă zăbovește». I-a răspuns acela: «Eu, atunci când îl trimit pe ucenicul meu pentru vreo trebuinţă, stau lângă poartă și privesc. Iar atunci când îmi zice gândul: ‘Oare când o veni fratele?’, zic și eu gândului: ‘Dar dacă i-o ia înainte alt frate adică un înger și vine să mă ducă la Domnul, ce se va întâmpla?’ și astfel șed în fiecare zi, privind poarta, grijind, plângându-mi păcatele și spunând: «Oare care frate apucă de vine primul, cel de jos sau cel de sus?» [Auzind acestea], Bătrânul s-a străpuns la inimă și a plecat. și de atunci încolo, a ţinut și el lucrarea aceluia.

7. Un Bătrân ședea la Rait și avea lucrarea aceasta: stând mereu în chilia sa, cu mintea adunată, plecat înspre pământ și clătinându-și neîncetat capul, zicea cu suspine: «Oare ce va fi?» Apoi tăcea puţin și iarăși spunea aceleași cuvinte, făcând în același chip. Totodată lucra funia și așa și-a petrecut toate zilele sale, grijindu-se de ieșirea lui.

pdf-logo

Αρέσει σε %d bloggers: