Everghetinos – Tema 8 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosDespre cei care mor și iarăși se întorc [în trup]; cum că aceasta se întâmplă din dumnezeiască iconomie. De multe ori, cei păcătoși se cutremură văzând chinurile iadului și pe diavoli, atunci când încă mai răsuflă. Și astfel se despart de trup

5. A Sfântului Efrem [Sirul]

Fraţilor! Mare frică e în ceasul morţii. Căci în clipa despărţirii [de trup] i se înfăţișează sufletului toate faptele pe care le-a săvârșit, ziua sau noaptea, bu­ne sau rele. Îngerii, sârguindu-se, se grăbesc să-l scoată din trup, iar sufletul păcătos, văzându-și faptele, se teme să iasă; silit de îngeri și cutremurându-se din pricina lucrărilor sale, le zice acestora cu frică: «Lăsaţi-mă încă un ceas ca să ies». Îi răspund însă sufletului faptele sale, toate împreună: «Tu ne-ai săvârșit pe noi; așa că împreună cu tine mergem către Dumnezeu». Astfel, tremurând și văitându-se, se desparte de trup și merge să se înfăţișeze judecăţii celei nemuritoare.

6. Din Pateric

Un Bătrân a povestit că un frate voia să iasă din lume, însă era împiedicat de mama sa. Iar el nu înceta să-și dorească aceasta, spunând: «Vreau să-mi mântuiesc sufletul». Mama lui s-a străduit îndelung, dar, nereușind să-l ţină, i-a îngăduit să plece. Iar acesta, după ce a ieșit din lume și s-a călugărit, și-a irosit viaţa în trândăvie.

S-a întâmplat apoi ca mama lui să moară. După câtva timp, s-a îmbolnăvit și acesta greu, ajungând la un pas de moarte. Căzând ca într-un fel de leșin, a ieșit din trup și a fost răpit la judecată. și a găsit-o pe mama sa laolaltă cu cei judecaţi, adică cei osândiţi. Aceea, văzându-l, i-a zis cu uimire: «și tu ai fost osândit în locul acesta, fiule? Unde-s cele ce ziceai: ‘Vreau să-mi mântuiesc sufletul’?» Rușinat mult de vorbele acestea, stătea îndurerat, neavând ce cuvânt de dezvinovăţire să-i aducă mamei. Apoi aude un glas care zicea: «Luaţi-l pe acesta de aici». și îndată s-a întors în sine și a povestit celor de faţă câte a văzut și a auzit, înălţând slavă mare către Dumnezeu, Cel ce caută cu orice chip să-i mântuiască pe păcătoși.

Când s-a întremat din boală, s-a zăvorât și a început să șadă grijindu-se de mântuirea sa, pocăindu-se și tânguindu-se cu inima pentru cele pe care le săvârșise în trândăvie mai înainte. Atât de mari îi erau străpungerea inimii și lacrimile, încât mulţi din cei care îl vedeau îl implorau să le domolească un pic, ca nu cumva să sufere vreo vătămare din pricina jeluirii sale fără măsură. El, însă, nu voia să fie mângâiat, spunând: «Dacă n-am putut suferi ocara mamei mele, cum voi îndura rușinea din ziua Judecăţii, dinaintea lui Hristos, a sfinţilor îngeri și a întregii zidiri?»

Să fim și noi cu luare aminte, fraţilor, și să ne nevoim a petrece după cum se cuvine cinului nostru călugăresc și după cinstea pe care ne-o arată rudele după trup și ceilalţi oameni, de care e limpede că ne-am îndepărtat pentru a deveni bineplăcuţi lui Dumnezeu. Căci, dacă vieţuim în alt chip să nu fie!, cum vom îndura rușinea de la Judecata cea înfricoșătoare, nu numai înaintea întregii zidiri, de sus și de jos, dar și a celor care odinioară ne erau rude și cunoscuţi, pe care i-am părăsit ca să ne apropiem de Dumnezeu? Atunci, chiar dacă vom fi [osândiţi] dimpreună cu dânșii, pe lângă toate celelalte rele ale noastre, îi vom avea și pe aceștia pârâși și batjocoritori. Căci, așa cum a spus un Sfânt, deși pe senator l-am pierdut, n-am dobândit cele ale monahului, lucru pentru care am ieșit din lume.

pdf-logo

Αρέσει σε %d bloggers: