Αίσθησις Ζωής Αθανάτου (14) – Ομιλίες για τον Γέροντα Ιωσήφ τον Ησυχαστή

Οικογένεια του Ιωσήφ του Ησυχαστή

Συνέχεια από (13)

Η ΥΠΑΚΟΗ ΚΑΤΑ ΤΟΝ ΓΕΡΟΝΤΑ ΙΩΣΗΦ ΤΟΝ ΗΣΥΧΑΣΤΗ

Η υπακοή είναι το θεμέλιο του μοναχισμού. Δεν μπορεί να εννοηθεί ο μοναχισμός δίχως την άσκηση της υπακοής. Η υπακοή αποτελεί το μυστήριο της μοναστικής ζωής, που λίγοι γνωρίζουν και βιώνουν το βάθος του. Η καλογερική δεν μαθαίνεται διανοητικά· παραδίδεται βιωματικά από τον Γέροντα στον υποτακτικό. Ο μοναχός κατά την κουρά του υπόσχεται ενώπιον του θυσιαστηρίου υπακοή μέχρι θανάτου στον Γέροντα και την αδελφότητα. Αυτή η υπόσχεση δεν είναι μικρή υπόθεση· σε αυτήν κρύβεται η ζωή, η πνευματική προκοπή, η ανάσταση, αλλά και ο πνευματικός θάνατος του μοναχού. Η ζωή στο κοινόβιο, στην σκήτη, στο κελλί, διά της υπακοής εξωραΐζεται και γίνεται παραδεισένια· όταν όμως επικρατεί η παρακοή και η αντιλογία, τότε γίνεται δυσβάστακτη, ανυπόφορη. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

Τα μωσαϊκά του Βατοπαιδίου

 480

…Αυτά τα μωσαϊκά του Βατοπαιδίου είναι τα μόνα που σώζονται στον Άθω, και νομίζω ότι σαν καλλιτεχνικά δημιουργήματα στέκουν σε πρώτη γραμμή. Επάνω σε χρυσό βάθος η Παρθένος μαυροφορεμένη δέχεται τη θεία αγγελία. Στα μάγουλα της δεν υπάρχει το σαρκικό ερύθημα της Δανάης του Κορέτζιο, αίφνης, που δέχεται το μήνυμα του Δία με τη συστολή κόρης οιουδήποτε νοικοκύρη, αφήνοντας συγχρόνως τον απεσταλμένο του θεού να σύρει το λεπτό σεντόνι του παρθενικού της κρεβατιού. Όσο κι αν η τέχνη του μεγάλου Ιταλού ζωγράφου εξαγνίζει και υψώνει τη σάρκα σ’ αυτά όλα, οσφραίνεται κανείς τις αναθυμιάσεις του αίματος. Αλλά εδώ τα πράγματα είναι πολύ διαφορετικά. Η Παρθένος του βυζαντινού ζωγράφου είναι πλάσμα εντελώς υπερκόσμιο, πνευματικό, θείο. Δεν υπάρχει Ευρωπαίος κριτικός, που να μην κατηγόρησε τη βυζαντινή ζωγραφική ως φτωχή από κίνηση και ζωή, δούλη ενός κανόνος, μιας αγιογραφικής συνταγής, που μ’ αυτήν ζήτησε να συντηρήσει, να κράτηση, να φυλακίσει το φθίνον πνεύμα, την φεύγουσα ψυχή της πρώτης ακμής της. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

Ποιες ημέρες νηστεύουμε;(2)

Η τράπεζα της Ιεράς Μεγίστης Μονής Βατοπαιδίου

Η τράπεζα της Ιεράς Μεγίστης Μονής Βατοπαιδίου

Συνέχεια από (1)

Εορτολόγιο των ακινήτων Εορτών, των τιμωμένων είτε με την κατάλυση τροφών, είτε με τη Νηστεία

Οι καταλύσεις των τροφών που αναφέρονται στον παρακάτω πίνακα ακινήτων Εορτών, ισχύουν ΜΟΝΟ όταν οι Εορτές αυτές πέσουν σε ημέρα ή περίοδο Νηστείας. Διαφορετικά, τις ημέρες αυτών των Εορτών τρώμε τα πάντα.

Επίσης, τις Εορτές που χαρακτηρίζονται με τη λέξη ‘Νηστεία’, στην κατηγορία ‘Κατάλυσις’, τις νηστεύουμε πάντα (είτε πέσουν σε ημέρα ή περίοδο Νηστείας είτε όχι) χωρίς λάδι, εκτός μόνο και εάν πέσουν Σάββατο ή Κυριακή, οπότε και τις νηστεύουμε πάντα με λάδι. Όπου αναφέρεται η φράση ‘Εις πάντα’, τρώμε πάντοτε τα πάντα, όπου αναφέρεται η λέξη ‘Ιχθύος’, τρώμε πάντα το ψάρι, ενώ όπου αναφέρεται η φράση ‘Οίνου & ελαίου’, τρώμε πάντα το λάδι και επομένως μπορούμε να πιούμε το κρασί και τα οινοπνευματώδη ποτά. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

Ηχητικά αποσπάσματα από την πανήγυρη του οσίου Ευδόκιμου στην Μονή Βατοπαιδίου (3)

Psaltes3

Συνεχίζουμε το αφιέρωμα για τους φιλόμουσους (και όχι μόνο) αναγνώστες του ιστολογίου μας από την πανήγυρη του οσίου Ευδοκίμου του Νεοφανούς στην Ιερά Μονή Βατοπαιδίου.

Μπορείτε να ακούσετε τον Πολυέλεο «Δούλοι Κύριον»  σε ήχο πλάγιο του τετάρτου του Χουρμουζίου χαρτοφύλακος σε σύντμηση του ιεροδιακόνου Θεοφάνους Βατοπαιδινού όπως τον απόδωσε Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

PREDICĂ LA VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN GADARA

„Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor” (Luca 8:26)
 S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului.
 Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea că evreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus.
 În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi sunt demonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică. Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin peşteri, locuia în morminte în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nu îndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut.
Şi totuşi, acest om sălbatic deodată s-a schimbat. Aşa ne spune Evanghelia astăzi. Cum s-a întâmplat asta? Cel care l-a schimbat a fost Hristos. Hristos a dezrădăcinat din inima sa demonul şi acel om sălbatic s-a îmblânzit şi a devenit cel mai liniştit om.
Hristos un astfel de bine i-a făcut. I-a făcut un bine şi familiei lui, a făcut un bine şi satului său. După asta ce-ar fi trebuit să facă gadarenii? Ar fi trebuit să iasă satul întreg şi să-I spună lui Hristos: îţi mulţumim. Dar ei au făcut contrarul. Au ieşit toţi afară şi i-au zis lui Hristos: Fugi, să nu te mai vedem! Şi Hristos a plecat.
Aceştia au fost gadarenii despre care vorbeşte astăzi Evanghelia. Iubitori de argint, avari, individualişti, nerecunoscători, vrednici de milă şi de trei ori ticăloşi, oameni demonizaţi.
* * *
Astăzi există demonizaţi? Există gadareni? Fericiţi am fi să nu existe demoni şi demonizaţi. Şi totuşi există. Dacă cineva se îndoieşte, să-l trimitem în Kefalonia. Acolo se adună toţi demonizaţii. Nu sunt nebuni, există o diferenţă: altceva este nebunul, altceva demonizatul şi altceva cel ce suferă cu nervii. Pe aceşti demonizaţi îi leagă cu lanţuri şi le rup ca pe nişte aţe. În clipa în care se scot sfintele moaşte (ale cuviosului Gherasim din Kefalonia, tocmai prăznuit pe 20 octombrie n.tr.) urlă ca lupii. Când apropie crucea de fier a Sfântului Gherasim, demonizaţii strigă: Ne-ai ars!… Demonul se zvârcoleşte şi spumegă. Mulţi din demonizaţi se vindecă acolo.
Există aşadar demonizaţi. Dar în afară de demonizatul din Evanghelie, în afară de demonizaţii din Kefalonia, există şi alţi demonizaţi, într-adevăr demonizaţi. Şi aceştia sunt cei mai mulţi. Ca să-i vezi pe aceşti demonizaţi citeşte cartea unui scriitor rus – Dostoievski, carte care se numeşte „Demonii”.
Fiţi atenţi şi judecaţi. Demonizatul din Evanghelie nu se duce noaptea acasă. Dar  nu cumva şi astăzi există mulţi care nu se duc noaptea la casele lor? Odată am fost nevoit să trec cu maşina, noaptea târziu, printr-un sat şi văd deodată patru oameni că duceau pe un altul. Am crezut că este mort. Cobor şi văd o tânără de 25 de ani plângând.
E mort? – am întrebat.
Aaa, îmi zice, nu este mort. Este beat. Nu vine acasă. Merge la crâşmă şi după miezul nopţii se întoarce astfel, într-o stare jalnică.
Iată demonizatul! Aşadar unul are demonul beţiei. Vreţi să vedeţi şi altul? Îl vezi pe altul?! S-a înroşit, deoarece a văzut în ziar că odrasla altuia a intrat primul la facultate. O vezi pe alta? Nu vorbeşte, îi vine să moară, deoarece vecina s-a măritat şi a luat un soţ bun. Unul din cei mai mari demoni este demonul urii, al invidiei.
Îl vezi pe altul care se află continuu în tribunale şi pune palma pe Evanghelie şi face jurământ mincinos?! Acesta are demonul răzbunării, demonul tribunalului.
Îl vezi pe altul care se scoală şi-şi numără lirele? Trec văduve şi orfani şi nu dă nimic! Nici apă nu dă îngerului său. Acesta are demonul iubirii de arginţi şi al avariţiei.
Îl vezi pe altul care îşi deschide gura şi scoate şerpi şi scorpii? Este cel care huleşte şi înjură pe Maica Domnului, pe Hristos, candelele, candelabrele, toate.
Iată deci că există demonizaţi. Aceştia sunt demonizaţii societăţii umane. Trebuie să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. Astăzi nu împărăţeşte Hristos şi nici Sfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră este condusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satana în tribunale, satana pe drumuri, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte în lume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi. Într-o sută de creştini caută să găseşti unul şi care să împlineacă voia lui Dumnezeu. Astăzi oamenii sunt ca şi gadarenii şi mai răi. După cum aceia L-au izgonit pe Hristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana.
Unde este desfrânare şi adulter, acolo este satana. Unde este lăcomie şi iubirea de argint, acolo este satana. Unde este ură şi invidie, acolo este satana. Unde sunt divorţuri şi paza de a nu face copii, acolo este satana. Acolo unde se înjură, acolo este satana. Acolo unde este jurământul mincinos, acolo este satana. Acolo unde este ateismul, acolo este satana. Unde este nemulţumirea, acolo este satana şi toate acestea există acum în lume. Prin urmare împărăţia iadului stăpâneşte.

– Satana pretutindeni! Dar va zice cineva: Dar aşa, cum le zici, lucrurile sunt fără întoarcere, pline de deznădejde. Nu! Nu deznădăjduim. Hristos a venit să şteargă cuvântul ”deznădejde” şi să scrie „nădejde”. Pentru că cine este puternic să schimbe omenirea? După cum pe demonizat nu l-a schimbat decât numai Hristos, astfel şi lumea doar Hristos poate s-o schimbe.
Într-un sătuleţ aproape de graniţă erau treisprezece alcoolici. S-a  dus medicul, le-a ţinut o predică minunată. Nu l-au ascultat. S-a dus poliţia, nu au ascultat. S-a dus primarul; nu l-au ascultat. Astăzi din treisprezece alcoolici au mai rămas doar trei. Cum s-a întâmplat minunea? Am trimis un preot. (Există două categorii de preoţi: preoţi-Iude şi preoţi care Îl iubesc pe Hristos). Am trimis acolo un preoţel neînvăţat. S-a dus în casele alcooliştilor. Şi s-a pocăit cu dânşii şi din treisprezece, zece şi-au spart paharele; nu mai beau. Adică unde există grijă şi lucrare duhovnicească, unde există predică şi cateheză, acolo lumea se îndreaptă.
Exact acest scop îl are Biserica noastră. Biserica se numeşte liman, Casă a lui Dumnezeu, izgonitoarea demonilor. Da, nu este minciună; cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Intră negru, dar iese alb ca zăpada. Intră păcătos, dar iese sfânt. Intră tâlhar şi devine mărturisitor al credinţei. Aceste minuni le face Sfânta noastră Biserică.
Şi concluzia noastră care este? Că singura cale de a ne mântui este să credem cu sinceritate în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se închină toate, îngerii şi toţi sfinţii. Amin.
† Augustin, Mitropolit de Florina, Prespes şi Eordea
Komanos, 20.10.1974
(traducere din elină de monahul Leontie)

Icoană la același eveniment relatat în Evanghelia după Matei.

Icoană la același eveniment relatat în Evanghelia după Matei.

Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor” (Luca 8:26)

S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului.

Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea că evreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus.

În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi sunt demonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică. Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin peşteri, locuia în morminte în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nu îndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

Αναρτήθηκε στις Românesc. Leave a Comment »

Das Leben und Wirken des ehrw. Seraphim von Sarow (1) (Γερμανικά, German)

saint seraphim of sarov bear 

1. O. Schwedow, «Das Leben und Wirken des ehrw. Seraphim».

Der ehrwürdige Seraphim, der Wundertäter von Sarow, war am 19. Juli 1754 als Sohn des Kaufmanns Isidor Moschnin geboren und wurde auf den Namen Prochor getauft. Seine ganze Erziehung hatte er seiner Mutter – Agafija Moschnina – zu verdanken, denn der Vater war gestorben, als der Knabe drei Jahre alt war. Gott der Herr hatte dem ehrwürdigen Seraphim schon von dessen Kindheit an sein besonderes Wohlwollen erwiesen – so blieb der Knabe unversehrt, als er eines Tages von einem in Bau befindlichen Glockenturm herunterfiel. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

The Elder Joseph the Hesychast (+1959) Strugles, Experiences, Teachings (18)

Joseph-JosephContinued from (17)

2. On Discovering the Will of God

Our life with the Elder had the character of childhood rather than a mature state. Our effort, in basic terms, was directed towards the monastic tradition, and we exerted ourselves as forcibly as possible in the obligations of our rule. What we lacked, essentially, was the discernment of an experience in discrimination so as to evaluate the situation, so that the spiritual scope of the Elder did not elude us in its depth and breadth and height. But is it perhaps usual and inevitable for disciples to discover their teacher ‘when he is taken from them’? (cf. Lk 24:31). Untiringly, the Elder made a constant effort to pass on to us everything that is spiritual and he did not fail in his aim, because ‘the wise man has his eyes in his head’ (Eccl. 2:14). It is true, however, that ‘for everything there is a season, and a time for every matter’ (Eccl. 3:1).

At a mature age, when the Elder was no longer with us, we understood the depth of his words and his actions even down to the details, whereas while he lived they seemed, to our inexperience, riddles that made no sense. We put all our meagre powers into our effort to be obedient and not to grieve the Elder. But we had virtually no comprehension of the meaning and main aim of the spiritual law which the Elder passed on to us with such fervour. I will not go into biographical details again, but I want to comment a little on the aforementioned subject of the spiritual law, which is what chiefly governs human beings.

We observed that the Elder never embarked on anything without first praying. We would ask him about something in the future or for the next day, and his reply was that he would tell us tomorrow. The object was so that he could pray first.

Our desire focussed on knowledge of the divine will: how should one recognise the divine will? He would say, ‘Are you asking about this, boys, when it is the most basic thing?’ We would encourage him with increased curiosity, ‘But, Elder, isn’t God’s will known in general terms through the Scriptures and the whole of divine revelation? Since everything in our life is regulated – what other question should we monks have?’ And the Elder replied, ‘May God give you “understanding in everything” (2 Tim. 2:7). St Nilus the Calabrian prayed that he might be granted “to think and speak according to

the divine will.”

Read more… Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »