Cuviosul Isidor Pelusiotul – epistolarul (4 februarie) (Ρουμανικά, Romanian)

Scriitorul celor l0 000 de scrisori

Isidor Pelusiotul era un stâlp viu şi însufleţit al rânduielilor monahiceşti şi al dumnezeieştii vedenii şi ca un exemplu viu al urmării şi al învăţăturii duhovniceşti. Multe lucrări scrise de dânsul, sunt pline de mult folos, dar mai ales epistolele lui către diferite persoane – pline de dumnezeiescul har şi de omeneasca înţelepciune, aproape zece mii -, în care tălmăceşte toată dumnezeiasca Scriptură şi îndreaptă obiceiurile tuturor oamenilor.

Însă este destul că din cuvintele cele scurte se cunoaşte sfinţenia cea mare şi înţelepciunea lui, căci tuturor le era chip de viaţă îmbunătăţită, umplând toată lumea de scrisorile sale cele de Dumnezeu înţelepţite. El a fost mare sprijinitor al Sfântului Ioan Gură de Aur, cel izgonit cu nedreptate de pe scaun, şi a scris mult către Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi către Arcadie, împăratul, sfătuindu-i ca să înceteze scornirea cea rea. Dar, deşi n-a reuşit, totuşi a mustrat răutatea şi nedreptatea acelora.

După moartea Sfântului Ioan Gură de Aur, a îndemnat prin scrisorile sale pe Sfântul Chirii Alexandrinul – care a urmat după Teofil – să scrie numele lui Ioan în tabla bisericească, ca a unui sfânt mărturisitor, care a pătimit pentru adevăr multe răutăţi de la oamenii cei răi. A scris şi lui Teodosie, împăratul, învăţându-l să se îngri­jească de pacea bisericească şi l-a îndemnat pe acela să adune în Efes al treilea sinod ecumenic împotriva răucredincioşilor eretici, căci era mare râvnitor pentru dreapta credinţă şi puternic luptător împotriva ereticilor, fiind gata a pătimi şi a muri pentru credinţa cea dreaptă.

Despre chipul fecioriei, văduviei şi însoţirii în căsătorie

Fecioria, al cărei păzitor era, o laudă mai mult decât pe multe alte fapte bune, numind-o împărăteasă, pe care toate rânduielile sunt datoare a o cinsti. Însă nu defăima nici însoţirea cea legiuită, pentru că zice în epistola sa către Antonie Scolasticul: „Se cuvine a asemăna cu soarele pe cei ce-şi păzesc fecioria, iar cu luna pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită, iar cu stelele pe cei ce locuiesc în însoţire cinstită».

În aceasta urmează Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Alta este slava soarelui, alta este slava lunii şi alta slava stelelor».

Sfaturi bărbaţilor (mai ales păstori de suflete) ce vor să se sfinţească – despre felul însoţirii şi vorbirii cu partea femeiască

Întreaga lui înţelepciune însă este arătată în epistola lui către Paladie, episcopul Elinopoliei, prin care cu îndestulare îl învaţă să se ferească de vorba cu partea femeiască, pentru că zice Scriptura: „Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune.» Apoi vorba cu femeile, chiar şi bună de ar fi, este însă puternică a strica pe omul cel dinăuntru în taină, prin gânduri necurate, deşi fiind curat trupul, însă pe suflet îl face necurat. Pentru aceea, Cuviosul Isidor, sfătuindu-l pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască şi care se lăuda că nu simte patimă, îi zicea: „De vorbele femeieşti fugi pe cât poţi, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoţiei, mai sfinţi şi mai curaţi se cade să fie decât aceia care s-au dus în munţi şi în pustie. Pentru că aceştia au grijă de sine şi de popor, iar aceia care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Acestora, care sunt puşi la asemenea înălţime a vredniciei preoţeşti toţi le cearcă şi le privesc viaţa, iar cei ce şed prin peşteri, aceia pe ale lor răni le tămăduiesc sau singuri lor îşi împletesc cununi.

Deci, de vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecaţi în jos şi pe acelea, la care ai mers, să le înveţi să privească cu curăţie deplină şi după ce vei grăi cuvinte puţine, care pot să le întărească şi să le lumineze sufletele, îndată fugi, ca nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere şi să o slăbească. Iar de vei voi să fii cinstit, căci aşa se cade mai ales duhovnicescului bărbat, apoi să nu ai cu dânsele prietenie nicidecum şi atunci vei fi cinstit, pentru că firea femeiască se face nesuferită spre cel ce o momeşte, iar spre cei ce o defăimează, ea mai cu multă libertate îşi arată firea sa.

Unii zic că de vorbeşti cu dânsele nu primeşti nici o vătămare. Eu însă zic, ca toţi să se încredinţeze de acestea, că şi pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că ce este mai tare decât piatra şi ce este mai moale decât apa şi, mai ales, decât picăturile de apă? Deci dacă firea se micşorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită şi răsturnată voia omenească care uşor este mişcată?»

Astfel sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povăţuieşte şi pe noi toţi la viaţa cea cu întreagă înţelepciune, ca să ne păzim, nu numai trupul de căderea în păcat, dar şi sufletul să-l păzim, să-l ferim întreg de gândurile ce-l strică.

Αναρτήθηκε στις 02 Φεβρουάριος, Românesc. Leave a Comment »
Αρέσει σε %d bloggers: