Everghetinos – Tema 19 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosSupunerea este de neapărată trebuinţă. Care este folosul ce vine din aceasta și cum se dobândește

1. Din Viaţa Sfântului Teodosie Chinoviarhul

După ce Sfântul Teodosie a atins vârsta înţelepciunii, sufletul i-a fost cuprins de dragoste pentru viaţa călugărească și, părăsindu-și ţinutul, a mers la Ierusalim. După ce s-a închinat cu sfinţenie la Locurile Sfinte, un gând îl frământa neîncetat: cum să înceapă oare să se nevoiască și ce petrecere să aleagă, cea cu desăvârșire singuratică și pustnicească, sau cea dimpreună cu alţi fraţi evlavioși, care năzuiesc spre același ţel? Să vieţuiască în isihie de unul singur nu dorea, cel puţin pentru o vreme, gândind că este primejdios, necercat cum era, să se lupte singur cu duhurile viclene. «Nici un ostaș din lume spunea  nu este atât de îndrăzneţ și covârșit de neghiobie încât, fără pic de iscusinţă și nedeprins cu războiul, să se arunce dintr-odată din rând în mijlocul dușmanilor. Cum aș putea atunci eu, care nu mi-am deprins încă mâinile la luptă și degetele la război și nici nu m-am încins cu putere de sus, să pornesc la luptă, într-o astfel de încleștare mult mai primejdioasă și mai nesigură: împotriva începătoriilor, puterilor și a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutăţii? Nu îmi rămâne decât să ucenicesc, mai întâi, pe lângă Părinţi sfinţi, care bine s-au nevoit, și, după ce mă voi fi deprins îndeajuns de la ei cu lupta împotriva vrăjmașilor gândiţi, să secer la timpul potrivit și roadele isihiei».

Acestea le-a chibzuit în chip preaînţelept căci avea, între altele, și pricepere desăvârșită și îndată a purces în căutarea celor care se îndeletniceau cu osteneală de lucrarea binelui, știind că sunt mai sigure învăţătura și predania care vin din cercare. S-a încredinţat pe sine unui fericit Bătrân, pe nume Longhin, care se deosebea mult de ceilalţi Părinţi, și s-a sălășluit dimpreună cu dânsul, urmându-i vieţuirea, pentru că îndrăgise mult chipul petrecerii sale. De aceea s-a făcut întru totul una cu el, încât sufletul său, după vorba dumnezeiescului David, s-a lipit [de Bătrân]. Căci, așa cum bine zic cei din vechime, cu cel cu care se însoţește bucuros cineva, e și el socotit asemenea.

2. Din Pateric

1. A zis Avva Antonie: «Ascultarea cu înfrânarea supun fiarele».

2. A zis Avva Pimen: «Cineva l-a întrebat odată pe Avva Paisie: «Ce să fac cu sufletul meu, că e nesimţitor și nu se teme de Dumnezeu?» I-a răspuns Bătrânul: «Mergi și te lipește de un om care se teme de Dumnezeu și, vieţuind în preajma aceluia, vei învăţa și tu de la el să te temi de Dumnezeu».

3. Zicea Avva Isaia către cei care încep [viaţa călugărească] și se supun Părinţilor sfinţi: «Prima vopsea nu se mai duce, așa cum se întâmplă la purpură. După cum ramurile fragede se răsucesc și se pleacă lesne, tot așa și începătorii care vieţuiesc în supunere».

4. Avva Moise i-a zis unui frate: «Vino, frate, la ascultarea adevărului. Acolo unde este smerenie, unde este tărie, unde este bucurie, unde este răbdare, unde este îndelungă-răbdare, unde este iubire de fraţi, unde este străpungere, unde este dragoste. Căci cel care are ascultarea cea bună împlinește toate poruncile lui Dumnezeu».

5. Patru Părinţi din Schit, care purtau piei, au mers odată la marele Pamvo. Fiecare a vestit virtutea celuilalt: unul postea mult, al doilea era neagonisitor, al treilea dobândise multă dragoste, iar al patrulea avea douăzeci și doi de ani în ascultare la un Bătrân. Avva Pamvo le-a răspuns: «Vă spun că virtutea celui de al patrulea e mai mare decât cea a celorlalţi. Căci fiecare dintre voi, orice virtute ar fi dobândit, a ţinut-o cu voie proprie. Acesta, însă, își taie voia sa și face voia altuia și de aceea este cel mai mare dintre voi. Unii ca aceștia sunt mărturisitori, dacă păzesc [ascultarea] până la sfârșit».

6. A zis Avva Ruf: «Cel care șade în ascultare la un Părinte duhovnicesc are mai multă plată decât cel ce merge să vieţuiască de unul singur în pustie».

7. Același zicea că a povestit unul dintre Părinţi: «Am fost răpit [la cer] și am văzut acolo patru cete. În prima era omul bolnav care mulţumește lui Dumnezeu. În a doua, iubitorul de străini, care îi primește și le slujește fraţilor. În a treia, cel ce petrece în pustie și nu vede nici un om. Iar în a patra, cel care șade în ascultare la un Părinte și i se supune în toate, pentru Domnul. Iar cel [care era acolo] pentru ascultarea lui purta o salbă și o pavăză de aur și avea slavă mai multă decât ceilalţi. Văzând acestea, l-am întrebat pe cel care mă călăuzea: ‘Cum de acesta, care-i cel mai mic, are mai multă slavă decât ceilalţi?’ Iar cel întrebat mi-a răspuns: ‘Pentru că iubitorul de străini și pustnicul și-au ales nevoinţele cu voia proprie, însă cel în ascultare și-a lepădat toate voile și atârnă de Dumnezeu și de Părintele său. De aceea s-a slăvit mai mult decât ceilalţi'».

8. A zis Avva Iperehie: «Ascultarea este odor scump al monahului. Cel ce a dobândit-o va fi auzit de Dumnezeu și va sta cu îndrăzneală înaintea Celui Răstignit. Pentru că Domnul, Cel care S-a răstignit, S-a făcut ascultător până la moarte».

9. Doi fraţi după trup s-au dus să vieţuiască într-o mănăstire. Dintre aceștia, unul era nevoitor, iar celălalt a ales ascultarea și orice îi zicea Părintele [duhovnicesc] făcea fără iscodire. Părintele îi zicea de multe ori: «Mănâncă dimineaţa!» Iar el mânca. Apoi, iarăși: «Nu mânca până deseară!» și nu mânca. Așa se întâmpla și în celelalte: orice îi poruncea, împlinea cu bucurie. și pentru ascultarea sa era slăvit de toţi în mănăstire. Fratele său, nevoitorul, pizmuindu-l, și-a zis în sine: «Îl voi încerca eu dacă are ascultare». S-a dus la Părintele [duhovnicesc] și i-a zis: «Trimite-l împreună cu mine pe frate să mergem pentru o trebuinţă»; și Avva l-a slobozit să plece.

Când au ajuns la un râu, unde era mulţime mare de crocodili, îi zice nevoitorul fratelui: «Coboară-te și treci râul!» S-a coborât, iar crocodilii au venit la dânsul și îi lingeau trupul, fără să-l vatăme. Văzând aceasta, nevoitorul i-a spus: «Ieși din râu!» și a ieșit nevătămat. [Au pornit din nou la drum] și, călătorind ei, au văzut un cadavru aruncat pe cale. Nevoitorul a spus: «De-am fi avut vreo haină veche, l-am fi acoperit cu ea». Fratele a răspuns: «Mai bine să ne rugăm și poate are să învie». Au stat la rugăciune și, în timp ce se rugau, a înviat mortul. Nevoitorul se lăuda: «Pentru nevoinţa mea a înviat mortul». Dumnezeu i-a descoperit Stareţului mănăstirii toate cele întâmplate. După ce s-au întors, Avva i-a spus nevoitorului: «De ce ai ispitit în felul acela pe fratele tău la râu? Să știi că pentru ascultarea lui a înviat mortul».

10. A zis Avva Pimen: «Nu te măsura pe tine însuţi, ci lipește-te de cel care petrece cum se cuvine».

Αρέσει σε %d bloggers: