Bătrânul Dionisie de la Colciu (Ρουμανικά, Romanian).

Dionysios Kolitsou
Arhimandrit Efrem, Egumenul Sfintei şi Marii Mănăstiri Vatoped, Sfântul Munte

Bătrânul Dionisie a fost un Stareţ din Sfântul Munte. Din muntele rugăciunii, muntele pocăinţei, muntele lacrimilor, muntele nevoinţei, din muntele în care domneşte chipul Maicii Domnului. Din muntele în care, aşa cum spunea cineva, nu se naşte nimeni, ci unde oamenii vin să moară; să moară păcatului, patimilor, poftelor, ambiţiilor şi tulburărilor lumii acesteia înşelătoare, pentru a urca acolo unde se întrezăreşte slava lumii ce va să fie, a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Bătrânul Dionisie a venit în Sfântul Munte în 1926 la vârsta de 17 ani. Viaţa călugărească i-a fost însoţită dintru început de sărăcie, strâmtorare, osteneli şi ispite, într-o măsură pe care cu greu ne-am putea închipui-o astăzi. În chilia închinată Sfântului Gheorghe din Schitul Colciu s-a strămutat în 1936 şi, până la trecerea sa la Domnul, pentru aproape şaptezeci de ani, a stat cu răbdare şi dor de isihie într-o cămară smerită de numai cinci metri pătraţi. Acolo, însă, l-a cunoscut pe Hristos şi a înţeles fără de tăgadă că, aşa cum spunea Gheron Iosif Isihastul, la capătul răbdării, atunci când încetează orice mângâiere omenească, în inimă se pogoară dulceaţa mângâierii dumnezeieşti.
Batrânul nu era un om învăţat, dar avea multă cunoştinţă duhovnicească, sau altfel spus, gustase din harul Duhului Sfânt. Cuvintele lui erau simple, aşa cum de altfel era el însuşi, însă atunci când vorbea, cel care avea urechi să audă (Mt. 11,15) era încredinţat într-un tip tainic că prin el vorbeşte întrega tradiţie a Bisericii. I s-ar fi potrivit vorbele Sfântului Apostol Pavel: Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stau în cuvântări de înduplecare ale înţelepciunii ci în arătarea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie întru înţelepciunea oamenilor, ci întru puterea lui Dumnezeu (1Co. 2,4-5).
Părintele odihnea pe oricine îi bătea la uşa chiliei. Români, greci, ruşi, bulgari, sau oameni veniţi din cele mai neaşteptate colţuri ale lumii, mireni sau călugări, primeau răspunsuri la întrebări existenţiale, erau sfătuiţi, ajutaţi să-şi cunoască adâncurile inimii, îşi găseau liniştea. Bătrânul nu se asemăna unui înţelept al „lumii acesteia”… Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

Evergetinos (1) (Ρουμανικά, Romanian)

stantony_4saints_c580

CUVËNT ΔNAINTE
Pentru Teologia ortodoxă cuvëntul, fie el grăit sau scris, este mijloc de tămăduire unic pentru reöntoarcerea firii umane la πfrumuseţea de odinioară». Ajunge doar ca el să fie zămislit de acea minte care se uneşte şi comunică ön chip nemijlocit cu Dumnezeu Cuvëntul ipostatic.
Cuvioşii Părinţi ai Bisericii noastre, care, după Sfëntul Teodor Studitul, sunt urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, au avut această comuniune nemijlocită cu Dumnezeu. De aceea cuvëntul lor este viu şi lucrător şi mai ascuţit decët orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde pënă la despărţitura sufletului şi duhului (Evr. 4, 12), avënd astfel puterea să tămăduiască şi să renască inima ostenită şi ömpovărată, nu numai a oamenilor contemporani lor, dar şi a oamenilor tuturor vremurilor, pënă la sfërşitul veacurilor. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »