Everghetinos – Tema 19 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosSupunerea este de neapărată trebuinţă. Care este folosul ce vine din aceasta și cum se dobândește

1. Din Viaţa Sfântului Teodosie Chinoviarhul

După ce Sfântul Teodosie a atins vârsta înţelepciunii, sufletul i-a fost cuprins de dragoste pentru viaţa călugărească și, părăsindu-și ţinutul, a mers la Ierusalim. După ce s-a închinat cu sfinţenie la Locurile Sfinte, un gând îl frământa neîncetat: cum să înceapă oare să se nevoiască și ce petrecere să aleagă, cea cu desăvârșire singuratică și pustnicească, sau cea dimpreună cu alţi fraţi evlavioși, care năzuiesc spre același ţel? Să vieţuiască în isihie de unul singur nu dorea, cel puţin pentru o vreme, gândind că este primejdios, necercat cum era, să se lupte singur cu duhurile viclene. «Nici un ostaș din lume spunea  nu este atât de îndrăzneţ și covârșit de neghiobie încât, fără pic de iscusinţă și nedeprins cu războiul, să se arunce dintr-odată din rând în mijlocul dușmanilor. Cum aș putea atunci eu, care nu mi-am deprins încă mâinile la luptă și degetele la război și nici nu m-am încins cu putere de sus, să pornesc la luptă, într-o astfel de încleștare mult mai primejdioasă și mai nesigură: împotriva începătoriilor, puterilor și a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutăţii? Nu îmi rămâne decât să ucenicesc, mai întâi, pe lângă Părinţi sfinţi, care bine s-au nevoit, și, după ce mă voi fi deprins îndeajuns de la ei cu lupta împotriva vrăjmașilor gândiţi, să secer la timpul potrivit și roadele isihiei». Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »