Everghetinos – Tema 19 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosSupunerea este de neapărată trebuinţă. Care este folosul ce vine din aceasta și cum se dobândește

1. Din Viaţa Sfântului Teodosie Chinoviarhul

După ce Sfântul Teodosie a atins vârsta înţelepciunii, sufletul i-a fost cuprins de dragoste pentru viaţa călugărească și, părăsindu-și ţinutul, a mers la Ierusalim. După ce s-a închinat cu sfinţenie la Locurile Sfinte, un gând îl frământa neîncetat: cum să înceapă oare să se nevoiască și ce petrecere să aleagă, cea cu desăvârșire singuratică și pustnicească, sau cea dimpreună cu alţi fraţi evlavioși, care năzuiesc spre același ţel? Să vieţuiască în isihie de unul singur nu dorea, cel puţin pentru o vreme, gândind că este primejdios, necercat cum era, să se lupte singur cu duhurile viclene. «Nici un ostaș din lume spunea  nu este atât de îndrăzneţ și covârșit de neghiobie încât, fără pic de iscusinţă și nedeprins cu războiul, să se arunce dintr-odată din rând în mijlocul dușmanilor. Cum aș putea atunci eu, care nu mi-am deprins încă mâinile la luptă și degetele la război și nici nu m-am încins cu putere de sus, să pornesc la luptă, într-o astfel de încleștare mult mai primejdioasă și mai nesigură: împotriva începătoriilor, puterilor și a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutăţii? Nu îmi rămâne decât să ucenicesc, mai întâi, pe lângă Părinţi sfinţi, care bine s-au nevoit, și, după ce mă voi fi deprins îndeajuns de la ei cu lupta împotriva vrăjmașilor gândiţi, să secer la timpul potrivit și roadele isihiei». Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

Everghetinos – Tema 18 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosCel care vrea să se mântuiască trebuie să caute a fi în preajma celor îmbunătăţiţi, lucru mult folositor. Trebuie, de asemenea, să-i întrebe pe aceștia cu multă râvnă și cu dor aprins, pentru ca să afle de la dânșii cele despre mântuire

1. Din Pateric

1. A zis Avva Paladie: «Sufletul care se nevoiește după Dumnezeu trebuie fie să deprindă temeinic cele pe care nu le știe, fie să înveţe lămurit [pe alţii] cele pe care le-a cunoscut. Dacă nu vrea nici una din acestea două, suferă de nebunie, căci începutul îndepărtării de Dumnezeu este neînvăţarea [altuia] și lipsa poftei de cuvânt, de care flămânzește pururea sufletul iubitorului de Dumnezeu».

2. Un frate l-a întrebat pe un Bătrân: «Avva, îi rog pe Bătrâni și îmi vorbesc despre [folosul] sufletului meu, dar nu rămân cu nimic din cuvintele lor. De ce să-i mai rog, de vreme ce nu fac nimic? Căci sunt cu totul necurat».
Erau acolo două vase goale. Îi zice Bătrânul: «Mergi și adu unul dintre vase, pune ulei în el, clătește-l bine cu acesta, iar apoi deșartă uleiul și pune vasul înapoi la locul lui». Fratele a făcut aceasta o dată, apoi a doua oară și, după ce a deșertat uleiul, a pus vasul acolo unde era mai înainte. Apoi îi spune Bătrânul: «Adu acum cele două vase și vezi care-i mai curat». Spune fratele: «Cel în care am pus uleiul». Îi zice Bătrânul: «Așa este și sufletul. Chiar dacă nu păstrează nimic din cele ce întreabă, ceea ce mie nu-mi vine a crede, totuși se curăţește mai mult decât cel ce nu întreabă de loc». Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »

Everghetinos – Tema 13 (4) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosCel care se leapădă de lume trebuie să vieţuiască în înstrăinare. Ce este înstrăinarea, care e folosul pe care îl aduce și care sunt locurile prielnice pentru nevoinţă

5. Din Pateric

1. Era odată un oștean în Schitopol care săvârșea multe răutăţi și își întina în tot chipul trupul. [Cu harul lui] Dumnezeu, însă, s-a străpuns la inimă și s-a lepădat de lume. și-a zidit chilie în loc pustiu și ședea acolo, îngrijindu-se de sufletul său. Aflând unii dintre cunoscuţii săi, au început să-i trimită neîncetat pâini, curmale și toate de câte avea nevoie. Acesta, însă, când s-a văzut pe sine în odihnă, nelipsindu-i nimic, și-a zis: «Cu adevărat odihna aceasta ne scoate din odihna de dincolo. Fiindcă nu sunt vrednic de cea de aici». Părăsindu-și chilia, a plecat de acolo, spunând: «Să mergem, suflete, spre necaz. Pâinea care mi se cuvine mie e hrana dobitoacelor, adică iarba care le e potrivită lor; căci faptele ce le-am săvârșit sunt cele ale dobitoacelor».

2. A zis Avva Pimen: «Trebuie să fugim de cele trupești, adică de materiile care stârnesc patimile. Atunci când omul e aproape de războiul trupesc, se aseamănă unui bărbat care stă deasupra unei gropi adânci foarte. Vrăjmașul îl atacă pe acesta oricând vrea și îl prăvălește lesne în prăpastie. Dacă, însă, cineva este departe de cele trupești, se aseamănă unui bărbat aflat la mare depărtare de groapă. Acesta, chiar dacă vrăjmașul îl prinde și-l târăște înspre prăpastie ca să-l prăvălească în adânc, poate să se împotrivească, cerând totodată și ajutorul lui Dumnezeu. Iar ajutorul îi vine deîndată și îl smulge pe om din mâinile vrăjmașului».

Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »