Mucenicii, dovada Învierii lui Hristos (Ρουμανικά, Romanian)

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (I) (23 aprilie)

Pe 23 aprilie, iubiţii mei creştini, Biserica noastră cinsteşte pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Despre el vom vorbi aici. Dar înainte de a vorbi despre Sfântul Gheorghe vom spune câteva cuvinte despre Paşti, pentru că sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade de obicei aproape de Paşti şi are o legătură cu marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru.

Paştele, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor. Se bucură îngerii şi arhanghelii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, drepţii de Învierea Domnului. Dar ne bucurăm şi noi, pentru că din mormânt a zburat viaţa cea nemuritoare, iertarea păcatelor noastre, biruinţa şi triumful împotriva păcatului, a morţii şi a lui Lucifer. Precum spune minunat Ioan Gură-de-Aur în cuvântul său catehetic, pe care îl aud toţi cei care rămân până la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii pascale, „Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”. Adică: Toţi cei care sunteţi săraci, nu vă întristaţi, căci bogăţie este Hristos. Toţi cei care sunteţi păcătoşi, ştergeţi-vă lacrimile, căci Hristos vă iartă păcatele. Toţi cei care vă temeţi de moarte, prindeţi curaj, căci Hristos a biruit moartea. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »