Preşedintele Băsescu în Sfântul Munte (Ρουμανικά, Romanian).

Ypodohi2

Joi 28 mai 2009, Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu a fost pentru câteva ore închinător în Sfântul Munte. Domnia Sa a fost însoţită în acest pelerinaj de miniştrii Cristian Diaconescu, Adrian Videanu şi Theodor Paleologou, precum şi de alte oficialităţi. Primul punct de pe traseu a fost Karyes, capitala Sfântului Munte, unde Preşedintele a fost întâmpinat de Protos-ul din acest an, Ieromonahul hilandarit Ştefan, de reprezentanţii tuturor celor douăzeci de Mănăstiri în Sfânta Chinotită (organismul central care reglează chestiunile ce privesc întreg Sfântul Munte), precum şi de numeroşi monahi. După primirea oficială, s-au rostit discursuri, iar Preşedintele s-a închinat la icoana „Axion Estin”. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »