La mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos toţi ortodocşii se simt ca acasă (Ρουμανικά, Romanian)

Gheorghe Fecioru

Întemeiată încă din timpul Sfântului Constantin cel Mare, mănăstirea Vatopedu a fost distrusă şi refăcută de mai multe ori de-a lungul istoriei. După incendierea ei de către piraţii arabi la începutul veacului al X-lea, este refăcută de trei nobili bizantini trimişi aici de către Sfântul Atanasie Athonitul, astfel că prima atestare documentară o avem de la 985, când apare semnătura stareţului mănăstirii Vatopedu într-un document al protosului Sfântului Munte. Din acea vreme şi până astăzi, Lavra Vatopedului ocupă al doilea loc în ierarhia mănăstirilor Muntelui Athos, după mănăstirea Marea Lavră.

În aceşti mai bine de o mie de ani de viaţă monahală, mănăstirea a trecut prin mai multe perioade de înflorire, dar şi de decădere şi de pustiire, cauzate în primul rând de marile invazii ale piraţilor şi ale turcilor, dar şi de persecuţiile puterilor catolicizante. De pildă, după falsa unire a ortodocşilor cu catolicii de la Lion (1271), monahii Sfântului Munte au avut mult de suferit din cauză că nu au primit această mincinoasă unire impusă cu forţa: stareţul mănăstirii Vatope­du, împreună cu mai mulţi monahi au fost schin­giuiţi, spânzuraţi sau înecaţi în mare. Tot atunci, mai multe mănăstiri athonite au fost pustiite.

Cea mai mare înflorire a cunoscut-o Vatopedu în vremea când principele Serbiei Simeon şi fiul său, Sava, au fost închinoviaţi aici. Prezenţa acestor sfinţi, dar şi a altor părinţi îmbunătăţiţi, a făcut ca mănăstirea să aibă în acea vreme peste 800 de călugări, devenind astfel una dintre cele mai mari Lavre ale Ortodoxiei.

Este greu ca în doar câteva pagini să surprinzi istoria atât de bogată a Vatopedului, care s-a împletit în mare măsură cu istoria întregii Biserici Ortodoxe, şi mai ales a poporului grec, iar din secolul al XX-lea şi a statului Elen. Monahi care au vieţuit o perioadă aici au ajuns mari ierarhi şi luminători ai popoarelor ortodoxe, cum au fost Sfântul Iosif de la Partoş, Sfântul Gheorghe de la Cernica, Sfântul Nifon al Constantinopolului, Sfântul Grigorie Palama şi alţii, 68 de sfinţi recunoscuţi de Biserică şi cu mult mai mulţi, pe care numai Dumnezeu îi ştie.

Înflorirea duhovnicească din ultimele decenii

Un reper important al istoriei recente a mănăstirii este venirea, în 1987, a unui grup de monahi de la Nea Sikiti, avântul în frunte pe Gheronda Iosif Spileotul (astazi Iosif Vatopedinul), ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul, cel de la care a plecat o adevărată renaştere duhovnicească şi isihastă în Sfântul Munte. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »