Mărturie Athonită în România – Sinaxă la Mănăstirea Lupșa (Ρουμανικά, Romanian)

064Părintele Melhisedec: Iubite Părinte Efrem, iubiţi părinţi şi maici, încep cu mulţămită înaintea Domnului că putem să fim împreună, ca o a doua liturghie, „liturghia de după Liturghie”, împărtăşindu-ne din cuvântul duhovnicesc al Părintelui Efrem, cuvânt viu, cuvânt trăit în Sf. Munte. De aceea, vă zicem: Bine aţi venit în mijlocul nostru, Părinte, şi vă rugăm să ne spuneţi un cuvânt de mântuire. Ce vă dă duhul în inimă.

Arhim. Efrem: Este adevărat că, de obicei, nu mă pregătesc înainte de a vorbi, iar aceasta mi-a predat-o Bătrânul meu, Gheronda Iosif Vatopedinul, care a primit de la Dumnezeu harisma teologiei, cu toate că este un om fără studii, n-a terminat decât 2 clase primare. La acest om am văzut întrupându-se cuvântul care spune: „Nu vă îngrijiţi ce veţi spune în ceasul acela, căci….” De aceea şi eu Îl rog pe Dumnezeu ca prin rugăciunile voastre să spun câte ceva—nu de la mine însumi, ci ceea ce mi se dă. Adevărul este că în teologia ortodoxă are mare importanţă ca cineva să se împărtăşească de cuvântul viu, izvorât din experienţă. Διαβάστε τη συνέχεια του άρθρου »