Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina la Duminica a XXVI – a lui Luca (Luca 12, 16-21; 14, 35) (Ρουμανικά, Romanian)

„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Aşadar Evanghelia vorbeşte despre ultima noapte a unui om. A petrecut-o neliniştit, nu l-a mai luat somnul.

Ce este somnul? Dumnezeu ni l-a trimis spre binele nostru. Cea mai potrivită vreme pentru somn este în principal noaptea. Atunci trupul şi sufletul se odihnesc, iar dimineaţa te trezeşti cu puteri noi pentru a munci. Dacă lipseşte somnul, omul nu poate să reziste. Este şi acesta un dar al lui Dumnezeu, un mare dar; şi toţi dorm: copii şi bătrâni, bărbaţi şi femei, împăraţi şi robi, liberi şi întemniţaţi, toţi dorm.

Însă unii nu dorm. Ce au? Insomnie. O, insomnie! Într-o noapte, la orele 3 după miezul nopţii, a sunat insistent telefonul Mitropoliei. Mă trezesc şi răspund. Aud o voce de departe, de la Atena.

– Sunt, zice, o femeie.

– Ce ai de dai telefon la o astfel de oră?

A FOST TRECUT ÎN RÂNDUL SFINŢILOR SFINŢITUL MUCENIC CHIRIL LUKARIS, PATRIARHUL ALEXANDRIEI, IAR ULTERIOR ŞI PATRIARH ECUMENIC (Ρουμανικά, Romanian)

Printr-un act patriarhal şi sinodal al Preasfintei Biserici a Alexandriei şi a toată Africa, pe 10 octombrie a.c., a avut loc aşezarea în rândul sfinţilor a Patriarhului Ecumenic Chiril Lukaris. Semnalăm că Patriarhul Chiril Lukaris era originar din Creta, a primit schima monahală în Sfânta Mănăstire Angarathos şi a împodobit tronul Patriarhiei Alexandriei. Ulterior, a fost ales Patriarh al Constantinopolului, unde a şi păstorit bineplăcând lui Dumnezeu pleroma Sfintei noastre Biserici în anii grei ai sclaviei otomane. În anul 1638 s-a învrednicit de mucenicie, când a fost sugrumat de nişte ieniceri într-o barcă. Sfintele sale moaşte frumos mirositoare se păstrează în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului, Angarathos, unde a fost tuns în monahism.

Chiril I Lukaris

Figura tragică a lui Chiril Lukaris s-a aflat în mijlocul unor curente religioase în dispută.

Întreaga sa viaţă a fost caracterizată de o activitate fără încetare şi de o agonie continuă pentru integritatea şi păzirea Bisericii Ortodoxe.

S-a născut în Heraklios (Creta), în anul 1572 şi a avut marele privilegiu de a ucenici lângă renumitul dascăl al Şcolii Metocului sinaitic – Meletios Vlastos. După studiile generale în Creta, a urmat cursul învăţământului superior lângă vestitul şi învăţatul scriitor, predicatorul Maximos Margunios, Episcop de Kithire (1549-1602), la Veneţia (1584-1588) şi apoi la renumita Universitate din Padova (1589-1593). În 1593, la vârsta de 23 de ani, a fost hirotonit diacon şi ulterior preot de către cunoscutul Patriarh al Alexandriei, Sfântul Meletie Piga (1549-1601), care şi-a dat seama timpuriu de calităţile tânărului Chiril şi şi-a manifestat faţă de el grija sa părintească prin toate mijloacele de care dispunea.

În Eparhia Herson din Rusia Mică s-au decoperit moaştele Cuvioasei nevoitoare monahia Eutropia (Isaenkova) – 17.11.2009 (Ρουμανικά, Romanian)

Herson.

Conform comunicatului de presă al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care citează biroul de presă al Eparhiei Herson, pe 12 noiembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului şi a toată Ucraina, s-au descoperit moaştele cuvioasei nevoitoare monahia Eutropia (Isaenkova).

În Catedrala Sfântului Duh din Herson s-a făcut slujba ce se obişnuieşte înaintea începerii oricărei fapte bune, slujbă pe care a oficiat-o Arhiepiscopul Ioan de Herson şi Tavra. Apoi, la mormântul monahiei Eutropia (Cimitirul din Kindiik) a fost oficiată o Litie pentru cei adormiţi.

După aflarea lor, moaştele au fost duse în Biserica Naşterii Născătoarei de Dumnezeu din Kindiik, în care matuşka a îndeplinit vreme de mulţi ani ascultarea la strană. Aici, s-a slujit pentru ea litia pentru cei adormiţi, după care moaştele au fost duse în Catedrala Sfântului Duh.

Viaţa Monahiei Eutropia

În pământul Tavrei, poporul lui Dumnezeu o cinsteşte pe cuvioasa nevoitoare monahia Eutropia din Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului – Aleşki, ca pe o rugătoare pentru ţinutul Hersonului.

Despre anii copilăriei ei se cunosc puţine lucruri. Oamenii, care au cunoscut-o îndeaproape pe matuşka Eutropia, spun că s-a născut în 1863 pe 24 noiembrie, stil vechi (7 decembrie, stil nou). Deoarece s-a născut de praznicul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, părinţii i-au pus numele Ecaterina în cinstea acestei sfinte. Locul naşterii a fost localitatea Belaia Kriniţa din gubernia Herson, iar părinţii ei se numeau Leontie şi Agafia.

Un prunc de 95 de ani care „s-a întâmplat” să devină şi patriarh: Pavel al Serbiei, un patriarh sfânt (Ρουμανικά, Romanian)

Sfinţenia nu-şi face publicitate, şi totuşi este recunoscută. Nu sună din trâmbiţă, dar se impune într-un mod tainic. Nu se descrie, ci se trăieşte.

Toţi aceia care au avut binecuvântarea să-l întâlnească pe Patriarhul Pavel al Serbiei s-au bucurat de „fericita întâmplare” a dobândirii unor picături din sfinţenia acestui om, prin vederea, dar şi prin cuvântul său.

Cu câţiva ani înainte s-a organizat în Patmos mari festivităţi prilejuite de împlinirea a 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei de către Sfântul Ioan Teologul, festivităţi la care au participat conducătorii bisericeşti şi politici din întreaga lume. Cu toate acestea, cel care a atras privirile şi interesul celor mai mulţi jurnalişti a fost smeritul patriarh Pavel al Serbiei. În fiecare zi slujea Dumnezeiasca Liturghie, fapt care a constituit cauza adunării a sute de creştini care alergau să ia binecuvântarea sa.

Un alt fapt, pe de o parte lipsit de importanţă, dar în acelaşi timp mişcător era modul în care Patriarhul Pavel şi-a luat micul dejun, după Dumnezeiasca Liturghie praznicală prilejuită de încununarea festivităţilor. La masă stăteau Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, politicieni şi între ei Patriarhul Pavel. Jurnaliştii şi camerele se îmbulzeau să redea evenimentul. Singurul care rămăsese netulburat, în mijlocul zgomotului provocat de aglomeraţia cooperărilor, era Patriarhul Pavel, care îşi înmuia un biscuite în ceai. Chipul său netulburat şi pacea sa blândă iradiau ceea ce se numeşte sfinţenie.

În zilele grele ale războiului din Iugoslavia, Patriarhul Pavel a fost chemat să-i întărească pe credincioşi şi să înveţe drept cuvântul Adevărului, într-un mediu al minciunii, al răutăţii şi al crimelor. Atunci, iarăşi dintr-o „fericită întâmplare” l-am întâlnit pe Patriarhul Pavel la Belgrad, pentru un scurt interviu pentru postul de televiziune de altădată „Logos”.

PATRIARHUL PAVEL AL SERBIEI – UN SFÂNT CARE PĂŞEA PÂNĂ ACUM PE PĂMÂNT DE ACUM PĂŞEŞTE ÎN CERURI (Ρουμανικά, Romanian)

„Voi ieşi în stradă să cerşesc milostenie pentru săracii mei fraţi”

Când eram seminarist în anul I Domnul m-a învrednicit să primesc binecuvântare de la acest fericit şi sfânt patriarh care binecuvânta România cu prezenţa şi cu smeritele, matinalele, dar nu mai puţin dumnezeieştile şi patriarhalele Sale Liturghii.

Peste ani, când deja eram monah, Domnul mi-a dat să-l întâlnesc din nou şi în Serbia, la Palatul Patriarhal din Belgrad şi în Catedrala Mitropolitană unde asista la vecernie. Cinsteam taina întâlnirii noastre providenţiale în tăcere şi admiraţie. Acum – la naşterea sa în cer – mă simt dator să scriu ceva despre Sanctitatea Sa, ca mai mulţi oameni să-l cunoască, să-l iubească, să-i cinstească pomenirea şi să se bucure de binecuvântarea Sa, de acum din înălţimile cereşti.

Cuvânt al Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei (16 noiembrie) (Ρουμανικά, Romanian)

„VINO DUPĂ MINE!”

„Şi trecând Iisus pe acolo a văzut un om şezând la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi sculându-se a mers după Dânsul” (Matei 9, 9).  

Iubiţii mei creştini, dacă cineva v-ar zice că un cărbune s-a transformat în diamant, că un vierme s-a transformat în vultur, că un lup s-a transformat în miel, veţi crede? Cu siguranţă, nu. Deoarece cărbunele, precum iese din cele mai dinăuntru ale pământului, rămâne cărbune, viermele rămâne vierme şi lupul rămâne lup. Nu-şi schimbă firea.

 Dar ceea ce nu se poate în lumea firească, se întâmplă în lumea morală şi duhovnicească, în lumea harului dumnezeiesc. În această lume au loc prefaceri morale care provoacă uimire. O vedem în persoana Sfântului Matei Evanghelistul, a cărui pomenire Sfânta noastră Biserică o sărbătoreşte astăzi.

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A XXV-A DUPĂ RUSALII (Luca 10, 25-37) (Ρουμανικά, Romanian)

DRUMUL IUBIRII

„I-a zis deci Iisus: Mergi, de fă şi tu asemenea” (Luca 10, 37)

Două, iubiţii mei creştini, două sunt drumurile. Al treilea nu există. Unul este drumul lui Dumnezeu şi altul este drumul diavolului. Fiecare om este liber să aleagă unul din cele două. Pe drumul lui Dumnezeu ne cheamă conştiinţa noastră, legea nescrisă – dar ne cheamă şi legea scrisă, legea lui Dumnezeu, Sfânta şi sfinţita Evanghelie. Domnul nostru ne cheamă astăzi – nu aţi auzit? – „Mergi de fă şi tu asemenea”, mergi şi fă ceea ce a făcut acela (Luca 10, 37). Care „acela”? Bunul samarinean. Dar oare cine se ascunde în spatele acestui bun samarinean, care este propus drept pildă de urmare?

Pe drumul care ducea de la Ierusalim la Ierihon se întâmplau multe nenorociri. Un sărman drumeţ a căzut în mâinile tâlharilor. L-au dezbrăcat, l-au rănit şi l-au lăsat la pământ pe jumătate mort. Situaţia lui era tragică. Ajutor! – striga. Şi iată că în puţin timp trece un preot. La vederea celui rănit n-a dat nicio importanţă. Peste puţin timp trece un levit. La fel. Se apropia apusul soarelui şi cel rănit era în primejdie să moară. Atunci, cu ochii pe jumătate stinşi, vede pe cineva că se apropie. După îmbrăcăminte şi-a dat seama că este samarinean. El iudeu, acela samarinean, vai! – şi-a spus în sine – mi-a venit sfârşitul. Pentru că samarinenii erau duşmanii lor, precum pentru noi sunt turcii. Deci se temea că-i va da cea din urmă lovitură. Dar acest samarinean arată o purtare pe care nimeni nu şi-ar fi închipuit-o. Îl vede. I se face milă de el, se opreşte şi coboară de pe animalul său. Nu este medic sau asistent medical. Însă iubirea este inventivă, descoperă moduri de a-l sluji pe celălalt. Dacă mă întrebaţi care este cea mai bună asistentă medicală din lume, vă voi spune că nu este cea care a studiat în şcoli, ci că este mama, chiar dacă este analfabetă. Instinctul iubirii ei o face să-şi sfâşie până şi inima ca să dea viaţă copilului ei. O astfel de iubire avea şi samarineanul acesta. Nu avea cu el nici bandaje, nici pansamente. Şi-o fi sfâşiat cămaşa – n-o spune Evanghelia, dar se subînţelege – şi a legat rănile lui. Îşi deschide săculeţul său de călător şi scoate cele pe care din întâmplare le avea asupra sa: sticla cu ulei şi sticla cu vin. Cu vinul dezinfectează rănile, cu uleiul le unge şi alină. Apoi îl ridică pe umeri, îl aşează pe măgăruşul său şi îl duce la un han oarecare. Acolo a rămas alături de el toată noaptea şi cu siguranţă fără a dormi. Dimineaţă îi spune:

CUVÂNT AL MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA (Ρουμανικά, Romanian)

Dacă veţi deschide Mineiele, cărţile bisericii, veţi vedea că astăzi, 11 noiembrie, este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Mina.

Sfântul Mina s-a născut în Egipt, aproape de Nil, marele fluviu al Africii. S-a născut în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (sec. III-IV), într-o epocă de multe şi mari prigoane împotriva creştinilor. S-a născut într-o ţară închinătoare la idoli, unde aproape toţi erau idolatri. Idolatri erau şi părinţii săi. Dar după ce a crescut, a auzit o predică, înflăcărata predică a unui pustnic şi aceasta l-a cucerit. A crezut în Hristos, s-a pocăit pentru trecutul său idolatru, s-a botezat şi a devenit creştin.

Apoi, când a venit vremea, a fost recrutat în armata romană. În felul acesta şi-a părăsit patria şi a ajuns în Kotieo sau Kotiaio, acolo unde astăzi este Kiutahia Frigiei în Asia Mică. Acolo a trăit şi a activat mai mult. A servit în cohorta ce se chema Rutalia, adică în tagmele militare, la dispoziţiile ighemonului Arghiriskos. Ca soldat a luat parte la diferite bătălii şi s-a distins prin bărbăţia sa. Din acest motiv şi soldaţii îl au ocrotitor.

Era aşadar soldat şi astfel este şi zugrăvit în icoane. Dar nu a rămas în armată. Deşi putea să rămână şi să ajungă la demnităţi înalte din pricina aprecierii pe care o nutreau faţă de el superiorii săi, cu toate acestea, a părăsit armata. Se scârbise de viaţa idolatră pe care o trăiau toţi în jurul său şi nu mai suporta să vadă dominând rătăcirea idolilor.

Un atentat la viaţa umană: Vaccinul împotriva GRIPEI PORCINE (Ρουμανικά, Romanian)

Nu faceţi vaccinul şi nu lăsaţi pe nimeni să-l facă!

Nu acceptăm să fim cobaii vaccinului AH1N1 în România!

Virusul gripei porcine

• noul tip de virus gripal A H1N1 („virusul gripei porcine”) a fost creat în laborator
• nu se aseamănă cu nici un alt virus precedent
• pentru sinteza lui s-a folosit virusul gripei spaniole din 1918 combinat în mod artificial cu tulpina virusului comun H3N2 şi H5N1 (tulpina gripei aviare)
• conţine material genetic de la două tulpini de gripă porcină, două tulpini de gripă umană şi o singura tulpină de gripă aviară

 

Cât de gravă este gripa porcină?

• simptomele de gripă porcină sunt cel mult moderate
• gripa porcină este cu mult mai blândă decât s-a aşteptat (cf. „The Times”)
• boala nu se manifestă mai drastic decât o răceală severă, deci rolul vaccinării este pus sub semnul întrebării
• în Marea Britanie, cea mai afectată ţară din Europa, se înregistrează o mortalitate de 0,03 %, cu mult mai scăzută decât în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită tip A

Psalmul 14 (Ρουμανικά, Romanian)

La sfârşit, psalm lui David

Doamne, cine va pribegi în sălaşul Tău, sau cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău? 2Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, 3cel ce grăieşte adevărul în inima sa, care nu a viclenit cu limba lui, 4şi nu a făcut rău aproapelui său, şi ocară nu a luat împotriva celor de lângă el. 5Defăimatu-s-a înaintea lui cel ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte. 6Cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă, argintul său nu l-a dat cu camătă, şi daruri asupra celor nevinovaţi n-a luat. 7Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.

SFÂNTUL NECTARIE DE EGHINA (Ρουμανικά, Romanian)

Icoană a Sf. Nectrie pictată în atelierul Mănăstirii Vatopedi, Sf. Munte Athos

Cuvântul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Panteleimon de Antinoe (Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa) la pomenirea SFÂNTULUI NECTARIE DE EGHINA

9 noiembrie

Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos este spaţiul în care omul îşi află destinaţia, scopul existenţei şi în sfârşit izvorul tuturor puterilor pentru a urca la înălţimile virtuţilor şi astfel, prin harul dumnezeiesc, să poată să se transfigureze din persoană izolată în persoană sfinţită şi îndumnezeită. Biserica Ortodoxă este atelierul duhovnicesc în care se formează şi ia chip icoana lui Hristos în caracterul omului, iar omul devine icoană vie a lui Dumnezeu. Prin viaţa personală a fiecărui credincios se mărturiseşte viaţa lui Hristos.

Omul se sfinţeşte şi se mântuieşte doar atunci când se află în sânul Bisericii Ortodoxe, iar în afara acesteia nu există nici sfinţire, nici mântuire. Existenţa sfinţilor constituie dovada palpabilă că mântuirea există şi se oferă doar de către Hristos în Biserica aceea pe care El însuşi a întemeiat-o prin Sângele Său. Această mântuire se oferă tuturor acelora care cred corect în numele Lui şi împlinesc poruncile Sale. În cadrul ereziilor şi schismelor nu există mântuire. De aceea nici nu există sfinţi.

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A XXIV-A DUPĂ RUSALII (Ρουμανικά, Romanian)

CE ESTE CREDINŢA?

 „Credinţa ta te-a mântuit…”

„Doar crede şi se va mântui”

(Luca 8, 48, 50)

Aţi auzit Evanghelia. Ne istoriseşte două minuni. Una, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, mai mică; alta, învierea copilei moarte, este foarte mare. Acestea le zice Evanghelia. Şi vreau să luăm aminte la un lucru. Dacă femeia bolnavă s-a vindecat şi dacă fetiţa a înviat din morţi, aceste două minuni au avut loc pentru că la mijloc a fost credinţa. Femeii pe care a vindecat-o, Hristos i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit”. Şi tatălui fetiţei i-a spus: „Nu te teme; doar crede, şi se va mântui” (versetele 48 şi 50). Hristos pune credinţa ca pe o condiţie a minunilor. Aceasta ne arată cât de mare lucru este credinţa. Şi dacă deschideţi Evanghelia şi întreaga Sfântă Scriptură veţi vedea că este foarte des întâlnit cuvântul „credinţă”. Dar veţi întreba: ce este această credinţă?

Δόξα σοι τω δείξαντι το φως, Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…

Ακούστε μια δίγλωσση Αργή Δοξολογία από την Αγρυπνία προς τιμή της θαυματουργού εικόνας Παναγίας Παντάνασσας στην Ιερά Μονή Βατοπαιδίου στις 15/28 Οκτωβρίου 2004.

Η Δοξολογία είναι σε πρώτο ήχο του Πέτρου Μπερεκέτου (18ος αι.)

Στο δεξιό χορό ψάλλει η  χορωδία των πατέρων της Μονής Βατοπαιδίου και στον αριστερό χορό

Everghetinos – Tema 16 (Ρουμανικά, Romanian)

Trebuie să ne iubim rudele după trup ca și pe ceilalţi fraţi, dacă și ele se împărtășesc de aceeași vieţuire cu a noastră. Dacă, însă, [petrecerea] le e potrivnică, trebuie să le ocolim ca fiindu-ne vătămătoare

1. Din Viaţa Sfântului Pahomie

Mai mulţi ani după ce se lepădase de lume Teodor care era ucenic al Sfântului Pahomie, și încă unul foarte sârguitor a venit la mănăstire și Pafnutie, fratele său, cerând și el să devină monah. Teodor nu vroia să se poarte cu el ca și cu un frate [după trup] căci se dezbrăcase de omul cel vechi iar din pricina aceasta Pafnutie se necăjea mult și plângea. Aflând marele Pahomie despre aceasta, îi zise lui Teodor: “La început, frate, pogorământul către unii ca aceștia este bun. Precum pomul de curând sădit are nevoie de multă îngrijire, tot așa se întâmplă și cu cel care începe viaţa de nevoinţă, până când prinde rădăcini, cu ajutorul harului Domnului, și se întărește în credinţă”. Auzind Teodor acestea, l-a ascultat cu osârdie pe Părintele său și îl sprijinea întru toate pe fratele său, păzind porunca. Căci pricepea înţelesul celor spuse.

2. Din Viaţa Sfântului Ioanichie

Fiica unui senator zăcea cuprinsă de boală, cu mădularele paralizate. Fata era binecredincioasă și cucernică în cele creștinești, spre deosebire de cumnatul după soră al sfântului, care se înverșuna ieșit din minţi, cuprins de cumplită turbare împotriva icoanelor lui Hristos. Când a ajuns fericitul acolo, a izbăvit-o pe fată de boala grea, prin rugăciune și cu semnul crucii. Iar pentru [cumnat], fiindcă nu a putut să-l înduplece cu vorba bună să se lepede de cumplita sa sminteală, s-a folosit de pedeapsă. Trecând cu vederea dragostea pentru rudenii și uitând, pentru dreapta credinţă, de propriul său sânge, l-a orbit pe acela prin rugăciunea sa.

„Nu mă pocăiesc” (Ρουμανικά, Romanian)

VatopaidiFriend: Este un răspuns înfricoşător la chemarea cu care Mântuitorul Şi-a început propovăduirea, aceeaşi chemare prin care Sf. Înaintemergător a pregătit propovăduirea: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu!” Sfinţii Părinţi ai Bisericii erau atât de smeriţi, încât făceau pocăinţă şi pentru păcate nefăcute de ei. Fiind împliniţi lăuntric de harul Duhului Sfânt se smereau înaintea acuzaţiilor care li se aduceau, luau asupra lor vina şi îşi păstrau pacea sufletească. Urmau întocmai exemplul Mântuitorului, trăiau în mod practic învăţătura Lui. Pocăinţa este cel mai mare dar de la Dumnezeu, prin care ne ştergem păcatele şi greşelile, prin care redevenim fii ai lui Dumnezeu după ce ne-am lepădat de El, fiecare în felul său. Cel care nu se pocăieşte Îl răstigneşte din nou pe Domnul Hristos pentru păcatul făcut, e ca şi cum ar călca în picioare darul pocăinţei dat nouă pentru Jertfa de pe Cruce. Şi în ultimă instanţă, cel care nu se pocăieşte îşi primejduieşte mântuirea!

O declaraţie inadmisibilă a Papei de la Roma la Ierusalim (Ρουμανικά, Romanian)

 

† Mitropolitul Ambrozios de Kalavrite şi Eghialia

NU SUNTEM DE ACORD!

Sanctitatea Sa, Papa Benedict al Romei, Întâistătătorul Bisericii Romano-Catolice, în martie trecut a vizitat Ţara Sfântă a Ierusalimului şi s-a întâlnit cu Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, Preafericitul Teofilos.

La asemenea evenimente au loc luări de cuvânt alternative şi se fac declaraţii oficiale. Aşadar, după cum am citit în ştirea respectivă, Papa se pare că a spus printre altele şi următoarele: „Doresc ca întâlnirea noastră de astăzi să dea un nou impuls lucrărilor pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Romano-Catolică şi Bisericile Ortodoxe” (16 mai 2009).

Avem datoria de a tehnologhiza aceste cuvinte. Ne deranjează referinţa Papei la „Bisericile Ortodoxe” şi, desigur, atunci când acest lucru se face în relaţie sau chiar în opoziţie cu „Biserica Romano-Catolică”. Dacă în acest mod Papa a vrut să accentueze unicitatea Bisericii Romei şi să o contrasteze cu multiplicitatea Bisericii Ortodoxe, acest lucru pentru noi este inadmisibil. Este ştiut că teologii romano-catolici cred şi învaţă că cea Romano-Catolică este Biserica, iar toţi ceilalţi creştini au fost tăiaţi de Corpul Ei şi sunt datori să revină la Roma! Însă aceasta e o mare greşeală! Noi, ortodocşii, nu putem s-o înghiţim în nici un fel!

Lectura apostolică de Duminică, 1 noiembrie (I Corinteni 12, 27- 13,8) (Ρουμανικά, Romanian)

Sfinţii fără de arginţi Cosma şi Damian

Duminică, 1 noiembrie, Sfânta noastră Biserică cinsteşte şi ne pune înainte pe doi mari sfinţi, care sunt foarte cunoscuţi în întreaga lume creştină. Este vorba despre Sfinţii Cosma şi Damian. Aceşti doi Sfinţi dispuneau de mari harisme, la un nivel superior, harisme pe care le-au cultivat şi le-au valorificat pentru binele semenilor lor. Erau medici, excelenţi oameni de ştiinţă, dar în acelaşi timp inima lor revărsa de credinţa în Hristos şi de iubirea faţă de oameni. Cine studiază viaţa şi petrecerea lor, se minunează de puterea harului ce le-a fost oferit de către purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Când se iveau cazuri dificile în faţa cărora ştiinţa medicală se arăta neputincioasă să ofere vindecare, atunci credinţa lor şi călduroasa lor rugăciune aduceau sfârşitul dorit al tămăduirii trupeşti.

Însă ca nişte personalităţi integre, cum erau, cunoşteau foarte bine că lucrarea de vindecare nu constă doar în vindecarea trupească, ci şi în cea sufletească. Şi în principal în cea sufletească. De aceea se şi îngrijeau să îndrume pe oameni la cunoaşterea stării lor sufleteşti, la pocăinţă şi la relaţia cu Iisus – Marele Medic al oamenilor.

PREDICĂ LA BOGATUL NEMILOSTIV ŞI SĂRACUL LAZĂR (DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII) (Ρουμανικά, Romanian)

 

IPS Augustin binecuvântând

Ce este Iadul?

„ …. ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28)

EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie.

M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?… Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu sunt dovezi care să-ţi închidă gura. Pentru că sunt oameni. Eu o singură dovadă o consider de necombătut. Pe cea amintită astăzi de Evanghelie şi mai presus de orice altă dovadă şi argument şi document. Şi aceasta este Sfânta Scriptură.

Sfânta Scriptură nu a spus niciodată vreo minciună; nu s-a găsit în paginile ei vreo greşeală. Cuprinde cuvintele lui Dumnezeu. A spus-o Hristos: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”(Matei 24,35). Eu aşadar, fraţii mei, nu aştept să învieze un mort din mormânt, nici să-mi întărească credinţa omul de ştiinţă X sau Y. Îmi este suficient şi binecuvintez pe Sfânta Treime pentru că ne-a dat această carte mică, Evanghelia, ca să o avem povăţuitoare în viaţa noastră, far în întunecimile sufletului.