Everghetinos – Tema 19 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Supunerea este de neapărată trebuinţă. Care este folosul ce vine din aceasta și cum se dobândește

1. Din Viaţa Sfântului Teodosie Chinoviarhul

După ce Sfântul Teodosie a atins vârsta înţelepciunii, sufletul i-a fost cuprins de dragoste pentru viaţa călugărească și, părăsindu-și ţinutul, a mers la Ierusalim. După ce s-a închinat cu sfinţenie la Locurile Sfinte, un gând îl frământa neîncetat: cum să înceapă oare să se nevoiască și ce petrecere să aleagă, cea cu desăvârșire singuratică și pustnicească, sau cea dimpreună cu alţi fraţi evlavioși, care năzuiesc spre același ţel? Să vieţuiască în isihie de unul singur nu dorea, cel puţin pentru o vreme, gândind că este primejdios, necercat cum era, să se lupte singur cu duhurile viclene. «Nici un ostaș din lume spunea  nu este atât de îndrăzneţ și covârșit de neghiobie încât, fără pic de iscusinţă și nedeprins cu războiul, să se arunce dintr-odată din rând în mijlocul dușmanilor. Cum aș putea atunci eu, care nu mi-am deprins încă mâinile la luptă și degetele la război și nici nu m-am încins cu putere de sus, să pornesc la luptă, într-o astfel de încleștare mult mai primejdioasă și mai nesigură: împotriva începătoriilor, puterilor și a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutăţii? Nu îmi rămâne decât să ucenicesc, mai întâi, pe lângă Părinţi sfinţi, care bine s-au nevoit, și, după ce mă voi fi deprins îndeajuns de la ei cu lupta împotriva vrăjmașilor gândiţi, să secer la timpul potrivit și roadele isihiei».

Everghetinos – Tema 18 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care vrea să se mântuiască trebuie să caute a fi în preajma celor îmbunătăţiţi, lucru mult folositor. Trebuie, de asemenea, să-i întrebe pe aceștia cu multă râvnă și cu dor aprins, pentru ca să afle de la dânșii cele despre mântuire

5. Din Pateric

1. A zis un Bătrân: «Cel care intră într-o prăvălie de aromate, chiar de nu cumpără nimic, se împărtășește oricum de buna-mireasmă. Așa e și cu cel care îi cercetează pe Părinţi; dacă vrea să lucreze, ei îi arată calea smereniei, care i se face zid înaintea năvălirilor dracilor».

2. Un frate a mers odată la Avva Felix, împreună cu câţiva mireni. L-a rugat să le spună cuvânt, însă Bătrânul tăcea. După ce l-au rugat mult, Bătrânul a zis: «Vreţi să auziţi cuvânt?» Au răspuns: «Da, Avva». Atunci le-a spus: «Acum nu mai este cuvânt. Atunci când întrebau fraţii pe Bătrâni și făceau ce le spuneau Bătrânii, Dumnezeu le dădea cuvânt, pentru folosul celor care întrebau. Acum, însă, pentru că întreabă dar nu fac ceea ce aud, a luat Dumnezeu harul de la Bătrâni și nu găsesc ce să grăiască, fiindcă nu mai este cel care să lucreze». Auzind aceasta, au suspinat și au spus: «Roagă-te pentru noi, Avva!»

Everghetinos – Tema 18 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care vrea să se mântuiască trebuie să caute a fi în preajma celor îmbunătăţiţi, lucru mult folositor. Trebuie, de asemenea, să-i întrebe pe aceștia cu multă râvnă și cu dor aprins, pentru ca să afle de la dânșii cele despre mântuire

2. A lui Avva Marcu

Omul îl sfătuiește pe aproapele său după cât știe, însă Dumnezeu lucrează în cel ce ascultă după cât crede. Bărbatul îndelung-răbdător este bogat în înţelepciune; asemenea și cel care își pleacă urechea la cuvinte înţelepte. Nu lepăda învăţătura, chiar de se întâmplă să fii înţelept foarte; pentru că ceea ce Dumnezeu ne rânduiește e mai de folos decât înţelepciunea noastră.

Cel ce vrea să-și ia crucea și să-I urmeze lui Hristos, trebuie mai înainte să se îngrijească de cunoașterea și de învăţătura care se dobândesc prin cercetarea neîncetată a gândurilor dintr-însul, prin multa grijă pentru mântuire și prin cererea sfatului robilor lui Dumnezeu de un cuget și un suflet cu el, care se luptă în același război; pentru ca așa să nu umble în întuneric, fără lumina făcliei, neștiind unde și cum pășește. Fiindcă cel care umblă după propria-i rânduială, fără să aibă cunoaștere evanghelică, nici dreaptă socoteală, și fără să fie povăţuit de cineva, se poticnește în multe rânduri, cade în multe gropi și curse ale vicleanului, rătăcește mult, se ostenește mult, dă de multe primejdii și nu știe de ce sfârșit va avea parte.

Everghetinos – Tema 18 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care vrea să se mântuiască trebuie să caute a fi în preajma celor îmbunătăţiţi, lucru mult folositor. Trebuie, de asemenea, să-i întrebe pe aceștia cu multă râvnă și cu dor aprins, pentru ca să afle de la dânșii cele despre mântuire

1. Din Pateric

1. A zis Avva Paladie: «Sufletul care se nevoiește după Dumnezeu trebuie fie să deprindă temeinic cele pe care nu le știe, fie să înveţe lămurit [pe alţii] cele pe care le-a cunoscut. Dacă nu vrea nici una din acestea două, suferă de nebunie, căci începutul îndepărtării de Dumnezeu este neînvăţarea [altuia] și lipsa poftei de cuvânt, de care flămânzește pururea sufletul iubitorului de Dumnezeu».

2. Un frate l-a întrebat pe un Bătrân: «Avva, îi rog pe Bătrâni și îmi vorbesc despre [folosul] sufletului meu, dar nu rămân cu nimic din cuvintele lor. De ce să-i mai rog, de vreme ce nu fac nimic? Căci sunt cu totul necurat».
Erau acolo două vase goale. Îi zice Bătrânul: «Mergi și adu unul dintre vase, pune ulei în el, clătește-l bine cu acesta, iar apoi deșartă uleiul și pune vasul înapoi la locul lui». Fratele a făcut aceasta o dată, apoi a doua oară și, după ce a deșertat uleiul, a pus vasul acolo unde era mai înainte. Apoi îi spune Bătrânul: «Adu acum cele două vase și vezi care-i mai curat». Spune fratele: «Cel în care am pus uleiul». Îi zice Bătrânul: «Așa este și sufletul. Chiar dacă nu păstrează nimic din cele ce întreabă, ceea ce mie nu-mi vine a crede, totuși se curăţește mai mult decât cel ce nu întreabă de loc».

Everghetinos – Tema 17 (Ρουμανικά, Romanian)

Cel ce se leapădă de lume trebuie să se golească de toate. Cum trebuie să-și chivernisească acesta agoniseala [din lume]. Şi cum că, pentru cei din obște, a avea ceva propriu este neîndoielnică pierzanie

1. A Sfântului Varsanufie

Un frate a întrebat pe un Bătrân: «Rudele îmi sunt datoare cu o mică sumă de bani pe care vreau să o dau săracilor. Aceia, însă, mai degrabă nu vor să mi-o înapoieze. Ce să fac?» A răspuns Bătrânul: «De nu vei tăia cugetul trupesc și nu vei arăta un pic de nerușinare după Dumnezeu [faţă de rude], cazi și în dorinţa de a plăcea oamenilor».

2. Din Pateric

1. Un frate care se lepădase de lume și care, dându-și avutul săracilor, păstrase puţin din el și pentru sine, s-a dus la Avva Antonie, cerând să devină monah. Iar acela, când a aflat că și-a păstrat câte ceva din cele ale sale, i-a spus: «Dacă vrei să devii monah, mergi în sat și cumpără carne. Apoi dezbracă-ţi veșmintele, înfășoară carnea în jurul trupului dezgolit și vino așa până aici». Fratele a făcut întocmai. și cum se întorcea dezgolit, așa cum s-a spus, purtând pe umeri carnea, câinii și păsările de pradă i-au sfârtecat trupul, vrând să apuce carnea. După ce s-a întors astfel la Bătrân și i-a arătat trupul sfâșiat, i-a zis Avva Antonie: «Tot așa sunt tăiaţi bucăţi, în războiul cu diavolii, cei care se leapădă de lume, însă

Everghetinos – Tema 15 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

Celor care se leapădă de lume le este de neapărată trebuinţă să nu se însoţească cu rudele după trup și nici să arate vreo slăbiciune pentru acestea

5. A lui Avva Isaia

Dacă te-ai despărţit de rudeniile după trup, ca să te faci străin pentru Dumnezeu, nu lăsa îndulcirea [cu gândul la] ele să se strecoare în tine atunci când șezi în chilie, milostivindu-te de tată sau de mamă, ori pomenind în inima ta pe soră sau frate, mila de copii sau dorul de femeie; fiindcă pe toate acestea le-ai părăsit. Adu-ţi aminte de ieșirea ta și de strâmtorarea morţii, căci atunci nimeni dintre aceștia nu îţi va ajuta. De ce nu te lepezi așadar de ei pentru virtute?

Everghetinos – Tema 15 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Celor care se leapădă de lume le este de neapărată trebuinţă să nu se însoţească cu rudele după trup și nici să arate vreo slăbiciune pentru acestea

3. Din Viaţa Sfântului Simeon cel din mandră

Trecuseră douăzeci și șapte de ani de când bărbatul acesta ceresc, marele Simeon, se lepădase de legăturile firii și de toate cele din lume. Maica sa, purtând încă în inimă focul lăuntric, sădit în fire, al dragostei de mamă și neputând în alt chip să stingă văpaia, a pornit către fiul său, cel care în trup [fiind vieţuia] netrupește după cum se va strădui cuvântul să arate. Tânjea să-i vadă chipul și să-i asculte glasul, de care fusese lipsită atâta vreme. Când acesta a aflat de venirea ei, ia aminte cum îi dăruiește mamei cinstea cuvenită, păstrând totodată nedezlegată și legea care covârșește porunca. Nu a primit să o întâlnească, ci i-a trimis vorbă, zicându-i: «De găsești că e potrivit, mamă, să păstrăm pentru veacul de dincolo vederea noastră unul cu celălalt. și dacă, într-adevăr, petrecerea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu, după plecarea de aici ne vom vedea întru Hristos, cu mult mai firesc și mai adevărat».

Everghetinos – Tema 14 (Ρουμανικά, Romanian)

De unde se nasc la început în om frica de Dumnezeu și dragostea. La ce măsură trebuie să ajungă acestea

1. Din Pateric

Un frate l-a întrebat pe Avva Evprepie : «Cum vine la început frica de Dumnezeu în suflet?» și a răspuns Bătrânul: «Dacă omul alege smerenia și neagoniseala, degrabă îi vine frica de Dumnezeu».

2. A zis Avva Iacov: «Precum făclia luminează în loc întunecat, tot astfel și frica de Dumnezeu, atunci când vine în inima omului, îl învaţă toate virtuţile și poruncile lui Dumnezeu».

3. Un frate l-a întrebat pe un Bătrân: «Cum vine frica de Dumnezeu în suflet?» și a zis Bătrânul: «Dacă omul alege smerenia, neagoniseala și să nu judece pe alţii și dacă în fiece lucru își cercetează sufletul, încât să-și aducă aminte că Îl va întâlni pe Dumnezeu, atunci frica de Dumnezeu vine în el».

Everghetinos – Tema 13 (4) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care se leapădă de lume trebuie să vieţuiască în înstrăinare. Ce este înstrăinarea, care e folosul pe care îl aduce și care sunt locurile prielnice pentru nevoinţă

5. Din Pateric

1. Era odată un oștean în Schitopol care săvârșea multe răutăţi și își întina în tot chipul trupul. [Cu harul lui] Dumnezeu, însă, s-a străpuns la inimă și s-a lepădat de lume. și-a zidit chilie în loc pustiu și ședea acolo, îngrijindu-se de sufletul său. Aflând unii dintre cunoscuţii săi, au început să-i trimită neîncetat pâini, curmale și toate de câte avea nevoie. Acesta, însă, când s-a văzut pe sine în odihnă, nelipsindu-i nimic, și-a zis: «Cu adevărat odihna aceasta ne scoate din odihna de dincolo. Fiindcă nu sunt vrednic de cea de aici». Părăsindu-și chilia, a plecat de acolo, spunând: «Să mergem, suflete, spre necaz. Pâinea care mi se cuvine mie e hrana dobitoacelor, adică iarba care le e potrivită lor; căci faptele ce le-am săvârșit sunt cele ale dobitoacelor».

2. A zis Avva Pimen: «Trebuie să fugim de cele trupești, adică de materiile care stârnesc patimile. Atunci când omul e aproape de războiul trupesc, se aseamănă unui bărbat care stă deasupra unei gropi adânci foarte. Vrăjmașul îl atacă pe acesta oricând vrea și îl prăvălește lesne în prăpastie. Dacă, însă, cineva este departe de cele trupești, se aseamănă unui bărbat aflat la mare depărtare de groapă. Acesta, chiar dacă vrăjmașul îl prinde și-l târăște înspre prăpastie ca să-l prăvălească în adânc, poate să se împotrivească, cerând totodată și ajutorul lui Dumnezeu. Iar ajutorul îi vine deîndată și îl smulge pe om din mâinile vrăjmașului».

Everghetinos – Tema 13 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care se leapădă de lume trebuie să vieţuiască în înstrăinare. Ce este înstrăinarea, care e folosul pe care îl aduce și care sunt locurile prielnice pentru nevoinţă

3. A Sfântului Diadoh [al Foticeei]

Sufletul nu poate dori să se despartă de trup atâta timp cât nu ajunge să fie întru totul nepăsător la toate câte-l înconjoară în lumea aceasta. Toate simţurile trupului sunt potrivnice credinţei; căci ele sunt legate de cele [vremelnice] de aici, în vreme ce credinţa făgăduiește numai bogăţia bunătăţilor ce vor să fie. Se cuvine așadar ca cel care se înstrăinează și se nevoiește să nu cugete vreodată la pomi umbroși cu ramuri bogate, la izvoare frumos curgătoare, ori la grădini îmbelșugate, nici la case arătoase, ori la petrecerea împreună cu rudeniile sale. și nici să-și aducă aminte dacă i s-au întâmplat de cinstiri din vreme de praznic, ci să se folosească cu mulţumire de ceea ce îi este de neapărată trebuinţă și să socotească viaţa asemenea unui drum străin, pustiu de orice pornire trupească. Numai dacă ne strâmtorăm astfel cugetul, putem să-l întoarcem în întregime pe urma vieţii veșnice. Pentru că văzul, gustul și celelalte simţuri, atunci când ne folosim de ele peste măsură, risipesc aducerea aminte a inimii. și cea dintâi care ne mărturisește aceasta este Eva. Fiindcă până când nu a privit la pomul oprit, își amintea cu grijă de porunca dumnezeiască. De aceea, încă se acoperea precum cu niște aripi cu dragostea dumnezeiască, necunoscându-și astfel goliciunea. Când, însă, a privit lemnul cu plăcere și s-a atins de el cu multă poftă, iar apoi a gustat din rodul său cu desfătare nestăpânită, îndată a fost ademenită spre împreunarea trupească, din pricină că era dezgolită; și alipindu-și de patimă toată dorinţa, a lăsat-o în voia desfătării de cele ale lumii acesteia, făcându-l și pe Adam părtaș greșelii ei, prin păruta dulceaţă a rodului. De atunci mintea omului cu anevoie își mai poate aduce aminte de Dumnezeu sau de poruncile Lui.

Noi, însă, privind pururea în adâncul inimii noastre, cu pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu, să petrecem viaţa aceasta înșelătoare asemenea unor oameni lipsiţi de vedere;

Everghetinos – Tema 13 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care se leapădă de lume trebuie să vieţuiască în înstrăinare. Ce este înstrăinarea, care e folosul pe care îl aduce și care sunt locurile prielnice pentru nevoinţă

2. A lui Avva Isaia

Dacă te înstrăinezi pentru Dumnezeu, nu căuta să te însoţești cu cei ai locului, nici nu te prinde cu ei la vorbă. Căci atunci îţi este mai degrabă de folos să vieţuiești împreună cu rudeniile tale după trup.

Dacă iei o chilie într-un loc pe care îl cunoști, nu-ţi îngădui să ai mulţi prieteni; unul îţi este de ajuns, iar acela doar [ca să ai pe cineva aproape] de te va cuprinde vreo boală. și nu da pierzării puterea înstrăinării tale.

Dacă mergi să te așezi într-un anumit loc, nu căuta să-ţi iei grabnic chilie acolo, până când nu afli care-i felul de vieţuire al locului; ca nu cumva să găsești vreo piedică acolo, fie din pricina grijilor, a tihnei, ori a stânjenirii ce vine de la prieteni. De ești înţelept, în puţine zile vei pricepe totul, adică [de-ţi vei găsi acolo] moartea sau viaţa.

Înainte de toate, cea dintâi nevoinţă este înstrăinarea; și aceasta mai ales dacă pleci să vieţuiești în singurătate, părăsindu-ţi cele ale tale, și mergi în alt loc, având credinţă desăvârșită, nădejde și inimă neclintită împotriva voilor tale. Fiindcă te vor împresura diavolii în multe cete, înfricoșându-te cu gândul la multe ispite, sărăcie lucie și boli grele, șoptindu-ţi: «Dacă se întâmplă să cazi în acestea, ce vei face? Căci nu are cine să-ţi poarte de grijă, nici nu-i cineva să te cunoască». Însă [prin acestea] bunătatea lui Dumnezeu te încearcă, ca să se vădească râvna ta și dragostea ce o ai pentru El.

Dacă mai apoi te așezi singur în chilie, [diavolii] îţi seamănă și alte gânduri împovărătoare de frică, spunând:

Everghetinos – Tema 13 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Cel care se leapădă de lume trebuie să vieţuiască în înstrăinare. Ce este înstrăinarea, care e folosul pe care îl aduce și care sunt locurile prielnice pentru nevoinţă

1. Din Pateric

1. Avva Iacov a zis: «Să te înstrăinezi pentru Dumnezeu e lucru mai însemnat decât să găzduiești străini».

2. Odată, Avva Longhin l-a întrebat pe Avva Luchie și i-a spus: «Sufletul meu dorește să se înstrăineze». I-a răspuns Bătrânul: «Dacă nu-ţi stăpânești limba nu vei fii străin, oriunde te vei duce. Deci și aici, ţine-ţi limba și vei fi străin».

3. A zis un Bătrân: «Dacă știe monahul un loc în care poate spori și nu se duce acolo, din pricina nevoilor trupești, unul ca acesta nu crede că există Dumnezeu».

4. Un frate a întrebat un Bătrân: «Cum se face, Părinte, că neamul nostru nu poate ţine nevoinţa Părinţilor?» și a răspuns Bătrânul: «Pentru că nu iubește pe Dumnezeu, nu fuge de oameni și nici nu urăște cele materialnice ale lumii. Căci celui care fuge de oameni și de cele materialnice, îi vin de la sine străpungerea inimii și nevoinţa.

Everghetinos – Tema 12 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre faptul că părinţii iubitori de Dumnezeu trebuie să se bucure și să mulţumească atunci când copii lor sunt ispitiţi pentru Domnul. Mai mult, trebuie să-i îndemne spre lupte și primejdii pentru virtute

3. Din Viaţa Sfântului Alipie

Arzându-i inima de dragostea de Dumnezeu, marele Alipie căuta ce să facă în viaţa aceasta pentru a putea fi neîncetat, cu întreaga sa fiinţă, împreună cu Cel dorit, pentru a-L vedea în chip deslușit cu toată mintea și a se uni desăvârșit cu Dânsul. A socotit atunci să se lepede de toate, să plece departe de prieteni, rude, cunoscuţi și de cea care l-a odrăslit, alegând bunătatea isihiei. Gândul acesta i l-a încredinţat numai maicii sale, spunându-i: «Mamă, m-a cucerit un dor fierbinte să merg în părţile Răsăritului, acolo unde mulţi au ales vieţuirea în isihie, trăind în chip fericit și plăcut lui Dumnezeu. Petrece-mă pe calea aceasta și dă-mi ca ocrotire rugăciunile tale».

Auzind acestea, ea nu a pătimit nimic din cele femeiești, nu s-a folosit nici de văduvia ei, nici de singurătate, nici de lipsirea de un copil așa bun, lucru de neîndurat pentru mame; nu a spus nimic asemănător acestora, nici nu a făcut ceva pentru a vlăgui râvna [copilului] drag, pentru că ceea ce iubea într-adevăr nu era folosul ei, ci mai degrabă al băiatului. Dimpotrivă, și-a înălţat privirea și mâinile, adunându-și întreg cugetul în rugăciune, [și a spus]: «Du-te, fiule, du-te acolo unde te povăţuiește îndemnul Duhului. Căci iată Dumnezeu pentru care trăim și căruia te încredinţez, va trimite pe îngerul Său înaintea feţei tale și te va călăuzi după voia Sa; trimită ţie ajutor din locașul Său cel sfânt și din Sion să te sprijinească pe tine; să te îmbrace în platoșa dreptăţii și să îţi pună coiful mântuirii; să strălucească ca lumina de amiază dreptatea lucrărilor tale, pentru că L-ai iubit pe Stăpân mai mult decât pe părinţi și ţinutul strămoșesc». Se vădea a fi într-adevăr mamă a unui astfel de copil și, așezând de aceea virtutea mai tare decât firea, nu a încercat să facă sau să spună ceva nevrednic.

După rugăciune, fiul a cuprins gâtul mamei, iar mama l-a îmbrăţișat cu dor. Au vărsat amândoi lacrimi fierbinţi, s-au sărutat și apoi s-au despărţit. Iar mama s-a întors acasă, în vreme ce copilul a pornit pe calea mult dorită.

Everghetinos – Tema 12 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre faptul că părinţii iubitori de Dumnezeu trebuie să se bucure și să mulţumească atunci când copii lor sunt ispitiţi pentru Domnul. Mai mult, trebuie să-i îndemne spre lupte și primejdii pentru virtute

2. Din Viaţa Sfântului Mucenic Clement, Episcopul An­chi­rei

Când Sfântul Clement era încă la vârsta prunciei, tatăl său s-a săvârșit. Iar mama sa, rămânând astfel fără de bărbat și punându-și nădejdile, după Dumnezeu, numai în copil, i s-a devotat cu multă osteneală, în așa măsură încât îi era de toate: și tată, și dascăl, și maică. Astfel petrecând Clement, crescut și educat în acest chip ales de către mama sa iubitoare, când nu trecuse încă de cel de-al zecelea an al vieţii, aceea a simţit că i se apropie sfârșitul. Atunci l-a luat la dânsa blajin și părintește pe copil, grăbindu-se să-l facă nu atât urmaș al averii familiei, cât mai ales moștenitor al comorilor din ceruri; și cu îmbrăţișări preadulci îl ruga unele ca acestea: «Copilul meu, copilul meu preaiubit, copile, tu mai înainte de a-ţi fi știut tatăl ai cunoscut ce înseamnă să fii orfan; te-ai îmbogăţit, însă, cu Dumnezeu drept părinte și te-ai folosit de lipsa tatălui [ca să găsești] fericirea. Eu te-am crescut trupește, dar Hristos te-a născut din nou prin duh. Cunoaște-ţi, dar, Tatăl și nu-ţi tăgădui numele de fiu! Numai lui Hristos să-i slujești! În Hristos să-ţi pui nădejdea! Acesta este cu adevărat nemurirea. Acesta este mântuirea. Acesta a coborât din ceruri pentru noi și, înălţându-ne împreună cu Dânsul, ne-a făcut fii ai Lui și dumnezei. Cel care se supune acestui Stăpân va ocoli toate greutăţile și nu numai că îi va birui pe împăraţii și pe tiranii care îi cinstesc pe idoli, dar îi va rușina chiar pe demonii cinstiţi de ei și pe însăși căpetenia și întâi-stătătorul lor, diavolul».

Vorbind, ochii i s-au umplut de lacrimi și, prin [lucrarea] harului, a fost copleșită de o vedere duhovnicească; i-a deslușit atunci cu de-amănuntul, în chip proorocesc, toate câte urmau să i se întâmple. Spunea:

Everghetinos – Tema 12 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre faptul că părinţii iubitori de Dumnezeu trebuie să se bucure și să mulţumească atunci când copii lor sunt ispitiţi pentru Domnul. Mai mult, trebuie să-i îndemne spre lupte și primejdii pentru virtute

1. Din istorisirea omorârii Sfinţilor Părinţi din Sinai și Rait

Mama tânărului aceluia-pe care în altă parte cuvântul l-a arătat vestit pentru măreţia sufletului său- a aflat că fiul ei s-a luptat cu barbarii vitejește și a fost înjunghiat chiar în chilia în care se nevoia, primind nenumăratele lovituri ale acelora. [I s-a mai vestit] și că tâlharii nu-l înduplecaseră să iasă din chilie și nici să-și scoată veșmântul, chiar dacă îi făgăduiseră să nu-l omoare de va face ceva din acestea, ci el li s-a împotrivit cu bărbăţie și a răbdat moartea vitejește.

Când a auzit toate acestea, ea și-a dovedit și prin faptă rudenia cu dânsul, arătându-se cu adevărat maică bună a aceluia. S-a înveșmântat deîndată cu haină strălucitoare și s-a schimbat toată la înfăţișare, luminându-se; apoi a ridicat mâinile la cer și a îndreptat către Mântuitorul Hristos astfel de glăsuiri: «Ţie, Stăpâne, Ţi-am dat copilul și mi s-a mântuit, acum și în veac. Ţie Ţi-am încredinţat băiatul, pe Tine te-am pus păzitor al lui și mi-a fost ţinut teafăr cu adevărat și nevătămat. Căci nu socotesc că a murit, nici cum și-a sfârșit viaţa, ci mă gândesc că a scăpat de ispitirea oricărui păcat; nici că i s-a sfârtecat trupul și a răbdat sfârșit amarnic, ci că a dus acolo suflet curat și neprihănit și că și-a încredinţat duhul neîntinat în mâinile Tale. Înjunghierile le înșir drept răsplătiri, rănile le socotesc cununi.

Everghetinos – Tema 11 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

După moarte, sufletele sunt așezate fiecare împreună cu celelalte suflete care i se aseamănă

3. A Sfântului Isaac Sirul

Mântuitorul, atunci când spune multe locașuri ale Tatălui, numește măsurile minţii celor sălășluiţi în ţinutul acela; adică deosebirile celor de care se desfată aceia cu mintea. Prin «multe locașuri», așadar, nu numește deosebirea «locurilor», ci trepte de daruri duhovnicești. După cum fiecare dintre noi se desfată de soarele simţit după măsura curăţiei văzului, iar acela nu se împarte în mai multe străluciri, ci tuturor le luminează în același chip, tot astfel și cu drepţii în veacul ce va să fie. Toţi vor sălășlui într-un singur ţinut, însă fiecare va atrage și va avea în sine strălucirea și bucuria soarelui celui gândit după măsura curăţiei proprii; deci atât cât e în stare să primească și să cuprindă.

4. A Sfântului Grigorie Dialogul

Petru: Mi se pare, cinstite stăpâne, că, deoarece neamul omenesc s-a supus la multe și nenumărate patimi, cea mai mare parte a Ierusalimului ceresc se va umple de prunci.

Grigorie: Nu ne îndoim că toţi copiii botezaţi care mor la vârsta prunciei intră în Împărăţia cerurilor. Nu trebuie, însă, să credem același lucru despre aceia care încep să vorbească, deoarece pentru mulţi dintre prunci intrarea Împărăţiei cerești se închide și din cauza părinţilor lor, dacă îi cresc rău.

Everghetinos – Tema 11 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

După moarte, sufletele sunt așezate fiecare împreună cu celelalte suflete care i se aseamănă

1. A Sfântului Grigorie Dialogul

Despre cei aleși se spune în Evanghelie: În casa Tatălui meu multe locașuri sunt. Dacă toţi drepţii ar fi luat în chip asemănător cele ale răsplăţii în acea fericire veșnică, ar fi trebuit să fie doar un singur locaș și nu multe; sunt însă multe și în ele aleșii vor fi împărţiţi după vrednicie, pentru dreptatea lor, și se vor veseli împreună. Faptul că toţi cei care au fost orânduiţi în «multele locașuri» vor lua un «dinar» vădește că una este fericirea pe care toţi o primesc acolo, dar egalitatea răsplăţii de care au parte, pentru feluritele lor fapte, nu-i păstrată.

Everghetinos – Tema 10 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre faptul că, după ieșirea din trup, sufletul are parte în văzduh de cercetare înfricoșătoare, căci duhurile rele îi ies în cale și îi împiedică urcușul

3. A lui Avva Isaia

Iubite frate, cei ce muncesc în lumea aceasta pieritoare, dacă au spor ori câștigă, nu se gândesc la ostenelile pe care le-au îndurat, ci se bucură de sporirea pe care o au după aceea. Câtă bucurie socotești, așadar, că se naște în sufletul celui care pune început după Dumnezeu și plinește lucrul Lui? La ieșirea [din trup] faptele sale îi vor merge înainte și îngerii se vor bucura cu el, când vor vedea că e izbăvit de stăpânirile întunericului. Căci atunci când sufletul iese din trup, merg și îngerii împreună cu dânsul. Tot atunci îi ies înainte toate puterile întunericului, cercetând de au într-însul ceva de-al lor și vrând să-l înhaţe. La vremea aceea nu îngerii se războiesc cu aceste duhuri, ci faptele pe care le-a săvârșit; ele îl împrejmuiesc și îl apără de vrăjmași, ca să nu-l atingă. Dacă izbânda e de partea faptelor sufletului, îngerii cântă înaintea lui până când Îl întâlnește cu bucurie pe Dumnezeu. În ceasul acela sunt date uitării toată lucrarea lumii acesteia și toată osteneala sufletului.

Everghetinos – Tema 10 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre faptul că, după ieșirea din trup, sufletul are parte în văzduh de cercetare înfricoșătoare, căci duhurile rele îi ies în cale și îi împiedică urcușul

1. Din Viaţa Sfântului Antonie cel Mare

Odată, pe când Sfântul Antonie urma să mănânce, sculându-se să-și facă rugăciunea, pe la ceasul al nouălea, a simţit că e răpit cu mintea; și, străin lucru, pe când stătea, se vedea pe sine însuși de parcă era în afara lui, călăuzit de unii prin văzduh. Apoi a văzut pe unii amarnici și cumpliţi, stând în aer și vrând să-l împiedice să treacă. Cei care-l călăuzeau li s-au împotrivit, dar aceia au prins a-i cere socoteală, de nu cumva le este dator. Vrând astfel să înceapă socoteala de la naștere, însoţitorii lui Antonie i-au împiedicat, spunându-le: «Pe cele [făcute] de la naștere, Domnul le-a șters. E îngăduit să se facă socoteala [numai] de când a devenit monah și s-a făgăduit lui Dumnezeu». Atunci, de vreme ce ei îl învinuiau fără a putea dovedi, drumul i s-a făcut slobod și fără de opreliște. S-a văzut deîndată venind, stând lângă el însuși și că este iarăși întreg Antonie.

Everghetinos – Tema 9 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Dovezi despre unde merg sufletele celor care se săvârșesc și cum sunt după despărţirea [de trup]

4. A Sfântului Grigorie Dialogul

1. Benedict, omul lui Dumnezeu, stătea într-una din zile în chilia sa și, ridicându-și ochii înspre văzduh, a văzut sufletul cuvioasei sale surori suindu-se la cer în chipul unui porumbel strălucitor. Plin de bucurie duhovnicească, a adus mulţumită mare lui Dumnezeu. Apoi a vestit fraţilor celor dimpreună cu el săvârșirea acesteia, trimiţându-i îndată să aducă la mănăstire cinstitul și nepreţuitul ei trup. Căci locul în care fecioara se nevoia nu era mult depărtat de mănăstirea cuviosului. Ducându-se așadar fraţii și găsind-o adormită, i-au adus sfântul trup, iar dumnezeiescul Benedict l-a înmormântat în mormântul pe care îl pregătise pentru el însuși. Precum mintea celor doi era unită prin Sfântul Duh, așa și preasfintele lor trupuri nu s-au despărţit nici în mormânt.

2. Altădată, omul acesta al lui Dumnezeu, stând într-o noapte la fereastră și rugându-se atotputernicului Dumnezeu, și-a ridicat pe neașteptate privirea și, iată, s-a arătat din cer atâta revărsare de lumină, încât întreg întunericul nopţii a fost alungat; iar văzduhul s-a luminat atât de tare, încât strălucea mai puternic decât lumina zilei. În ceasul acelei vedenii a urmat și o altă taină preaminunată, precum a povestit mai apoi cuviosul: «Am văzut, zicea, întreaga lume ca adunată sub o rază de soare».

Everghetinos – Tema 9 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Dovezi despre unde merg sufletele celor care se săvârșesc și cum sunt după despărţirea [de trup]

1. Din Viaţa Sfântului Pavel Tebeul

Sfântul Antonie se întorcea, odată, la Sfântul Pavel Tebeul, aducându-i veșmântul Sfântului Atanasie trimis cu poruncă de acela. Călătorea astfel prin pustiu și, pe la ceasul al treilea din zi, când de acum nu era prea departe de peșteră, vede pe drum, cu ochii cu care văd cei ce s-au învrednicit a privi unele ca acestea, legiuni de îngeri, pâlcuri de apostoli, cete de prooroci și oștiri de mucenici, iar în mijlocul lor, sufletul lui Pavel, care urca la ceruri cu multă bucurie, întrecând albeaţa zăpezii și strălucind mai luminos decât aceasta.

2. Din Viaţa Sfântului Pahomie

I s-a vestit odată marelui Pahomie, pe când petrecea într-una din mănăstirile sale, că un frate din mănăstirea Chinovoskion, care căzuse la pat cuprins de boală, cere să aibă parte de binecuvântarea lui. Când a auzit aceasta, omul lui Dumnezeu s-a sculat și a pornit la drum. Pe când se afla pe la două-trei mile depărtare de locul unde era fratele bolnav, a auzit în văzduh glas sfânt și cântare minunată.

Everghetinos – Tema 8 (3) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre cei care mor și iarăși se întorc [în trup]; cum că aceasta se întâmplă din dumnezeiască iconomie. De multe ori, cei păcătoși se cutremură văzând chinurile iadului și pe diavoli, atunci când încă mai răsuflă. Și astfel se despart de trup

5. A Sfântului Efrem [Sirul]

Fraţilor! Mare frică e în ceasul morţii. Căci în clipa despărţirii [de trup] i se înfăţișează sufletului toate faptele pe care le-a săvârșit, ziua sau noaptea, bu­ne sau rele. Îngerii, sârguindu-se, se grăbesc să-l scoată din trup, iar sufletul păcătos, văzându-și faptele, se teme să iasă; silit de îngeri și cutremurându-se din pricina lucrărilor sale, le zice acestora cu frică: «Lăsaţi-mă încă un ceas ca să ies». Îi răspund însă sufletului faptele sale, toate împreună: «Tu ne-ai săvârșit pe noi; așa că împreună cu tine mergem către Dumnezeu». Astfel, tremurând și văitându-se, se desparte de trup și merge să se înfăţișeze judecăţii celei nemuritoare.

6. Din Pateric

Un Bătrân a povestit că un frate voia să iasă din lume, însă era împiedicat de mama sa. Iar el nu înceta să-și dorească aceasta, spunând: «Vreau să-mi mântuiesc sufletul». Mama lui s-a străduit îndelung, dar, nereușind să-l ţină, i-a îngăduit să plece. Iar acesta, după ce a ieșit din lume și s-a călugărit, și-a irosit viaţa în trândăvie.

S-a întâmplat apoi ca mama lui să moară. După câtva timp, s-a îmbolnăvit și acesta greu, ajungând la un pas de moarte.

Everghetinos – Tema 8 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre cei care mor și iarăși se întorc [în trup]; cum că aceasta se întâmplă din dumnezeiască iconomie. De multe ori, cei păcătoși se cutremură văzând chinurile iadului și pe diavoli, atunci când încă mai răsuflă. Și astfel se despart de trup

3. Din povestirea călătoriilor Sfântului Apostol Toma

Toma, marele Apostol, după ce a fost vândut de Domnul negustorului Amvani, ca rob cu multă pricepere la meșteșugul construcţiilor, a plecat împreună cu acesta în India. Acolo a fost dus la împărat și, fiind întrebat despre îndeletnicirea lui, l-a încredinţat că este preaiscusit în zidiri, înfăţișând cu de-amănuntul multe despre acest meșteșug. și, din cuvintele sale, cei care-l ascultau au priceput că, într-adevăr, îndemânarea îi era mare; de aceea i s-au încredinţat de către împărat bani din belșug, pentru a-i zidi palate într-un loc anume. Însă el, luând mulţimea de bani, i-a împrăștiat pe toţi celor nevoiași.

După câtăva vreme împăratul a trimis să fie cercetate construcţiile. și de îndată ce a aflat de la cei trimiși că Toma nu pusese nici măcar început zidirii, ci toţi banii încredinţaţi îi împrăștiase săracilor, s-a aprins de mânie și a poruncit să-i fie adus numaidecât înainte Apostolul, legat cu mâinile la spate. Înfăţișându-se Toma, până să-și termine cuvântul [împăratul], îi zice acesta: «Mi-ai zidit palatul?» Iar el răspunse: «Da; și încă unul foarte frumos».

Everghetinos – Tema 8 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

Despre cei care mor și iarăși se întorc [în trup]; cum că aceasta se întâmplă din dumnezeiască iconomie. De multe ori, cei păcătoși se cutremură văzând chinurile iadului și pe diavoli, atunci când încă mai răsuflă. Și astfel se despart de trup

1. A Sfântului Grigorie Dialogul

Întrebare a lui Petru: Cum se tâlcuiește lucrul acesta care se întâmplă cu mulţi, că sunt răpiţi din trup, ca într-o amăgire, și, după ce rămân pentru puţin timp neînsufleţiţi, se întorc iarăși [la viaţă]?

Răspunsul lui Grigorie: Lucrul acesta, Petre, dacă e bine priceput, nu este amăgire, ci e spre învăţătură de minte. Căci îl rânduiește milostivirea lui Dumnezeu, prin iconomie, ca un preamare dar al milei Lui; [și e dat] multora pentru ca, ieșind din trup și întorcându-se din nou în acesta, să vadă chinurile iadului, despre care au auzit mai înainte, dar nu credeau; și așa să se teamă.

Un monah, pe nume Petru, s-a alipit de un Bătrân, numit Evvasa, și vieţuia într-un loc împădurit și pustiu. Acela i-a povestit că înainte de a veni să șadă în pustie s-a îmbolnăvit și a murit. Îndată, însă, s-a reîntors în trup, zicând că a văzut chinurile iadului și întinderi nesfârșite cuprinse de foc. Încredinţa că i-a zărit și pe unii dintre stăpânitorii lumii acesteia, spânzuraţi în văpaie. Pe când era dus și el spre a fi aruncat acolo, un înger strălucitor s-a arătat pe neașteptate, precum spunea, și a oprit să fie aruncat în foc. Acesta i-a zis: «Du-te și vezi cum vei trăi după acestea, luând aminte la tine însuţi».

De cum a auzit glasul, mădularele au prins încetul cu încetul a i se încălzi, s-a trezit din somnul morţii veșnice și a povestit toate câte i s-au întâmplat.

Everghetinos – Tema 7 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

De multe ori sufletele celor îmbunătăţiţi sunt mângâiate în ceasul morţii de o adumbrire dumnezeiască și așa se despart de trup

2. Din Viaţa Sfântului Sava

Un Bătrân ce se trăgea din Betania, pe nume Antim, care își împodobise viaţa cu multe sudori bine plăcute lui Dumnezeu, vieţuia dincolo de râu spre răsărit, într-o chilie pe care o construise în faţa turnului zidit de fericitul Sava. După ce a petrecut acolo treizeci de ani, spre sfârșitul vieţii, Bătrânul a fost cuprins de o boală care l-a făcut să zacă pe patul de suferinţă. Văzându-l astfel, vlăguit de boală și de adâncile bătrâneţi, minunatul Sava stăruia să-l mute într-una din chiliile bisericii, pentru a putea fraţii să îl cerceteze și să-i slujească cu mai puţină osteneală. Așa îl ruga cuviosul, însă Bătrânul nu se învoia, zicând că își pune nădejdea în Dumnezeu că se va săvârși acolo unde a locuit dintru început. Într-o noapte, Sava s-a sculat înainte de slujba Utreniei și i s-a părut că aude psalmodie, de parcă ar fi cântat mai mulţi laolaltă. Crezând că se cântă imnele obișnuite ale Utreniei, era nedumerit cum de se săvârșește slujba împotriva obiceiului, fără de binecuvântarea lui. S-a dus astfel în grabă la biserică, însă, găsind porţile închise bine, s-a întors înapoi; și iarăși i s-a părut că aude vocile de mai înainte, cântând cu multă dulceaţă. Iar ceea ce se cânta, era așa: «Voi merge spre locul cortului minunat, până la casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie și sunet de laudă al celor ce prăznuiesc.»